În ce lume trăim?

În ce lume trăim? Cine suntem? Încotro mergem? În ce lume trăiiiiim, băăă? Încerc să mă adun și să leg două cuvinte să formulez o propoziție. Încerc să dau un răspuns. Caut un răspuns dar îmi e frică să-l caut prea atentă că s-ar putea să îl găsesc și să nu-mi placă deloc și o să vreau să îl schimb. Voi încerca apoi să mă mint că nu e așa, când de fapt poate e mult mai rău de atât.
Ținând cont că am cam terminat de renovat „cuibușorul” mi-am dat voie să mă dau un pic pe net. Peste multe articole am trecut ca gâsca prin apă. Peste altele am trecut ca pisica prin litieră și-am lăsat acolo o baltă peste tot rahatul pe care l-am găsit.
Eh, dar unele mi-au atras atenția într-un mod mai mult sau mai puțin plăcut. Așa a fost și articolul ăsta. Scurt și la obiect pentru că (nu-i așa?) o imagine face cât 1000 de cuvinte. Dar ce zic eu 1000? Nu îmi ajung toate cuvintele limbii române să pot explica ce am simțit când am văzut-o pe asta. 
Un amalgam de sentimente m-a izbit direct. De fapt, am simțit imaginea asta apăsându-mi pe suflet, pe creștetul capului, pe piept, pe creier... Am simțit-o lovindu-mă, lăsându-mă îngenunchiată, neputincioasă.
Atâta inocență, durere și dezorientare se citesc pe chipul copilașului de parcă el le-a inventat. El a fost primul și singurul omuleț capabil să simtă toată durerea și ura lumii. Pe fața lui rănită și murdară se citește toată ura și ignoranța lumii în care trăiește el. Aceeași lume în care trăim și noi. El emană inocență într-o lume care e prea plină de ură. 
În ce lume trăim?
Într-o lume în care pe timp de pace vedem masacre aproape live. Spun aproape pentru că România a fost ferită (cel puțin până acum) de astfel de incidente. Vedem transmisiuni în direct, de la fața locului, la doar câteva minute, ore, de la producerea nenorocirii. Belim ochii la ecranele televizoarelor și șoptim tâmp... Săracii oameni...
Într-o lume în care sunt ucise sute de oameni din capriciul sau din nebunia unuia. Mulți mor din mâna celor puțini. 
Într-o lume în care ridicăm din umeri și plecăm capul în fața catastrofelor pe care nici măcar nu ne-am dat silința să le prevenim.
Aprindem lumânări și înălțăm la cer rugăciuni pentru sufletele celor jertfiți în loc să ridicăm fundurile de pe scaune și să deschidem gura atunci când trebuie.
Știu că individual, suntem mici, minuscului și nu avem puterea să prevenim războaie sau atentate teroriste. Nici eu nu pot face asta, nici tu. Individual nu, dar dacă încercăm împreună poate există o șansă. Cred (încă) în ideea că schimbarea vine din noi. Trebuie să fim noi schimbarea pe care vrem să o vedem în lume. 
Acum un an și ceva scriam că mi-e frică de război. Încă îmi e. Știu că sunt țări în lumea asta care sunt în război din motive mai mult sau mai puțin raționale. Pe glob mor oameni nevinovați, jertfiți pentru interesele unei părți sau ale alteia. Mor bărbați, femei. Mor tineri, bătrâni. Mor copii... Mor cei norocoși, zic eu. Și când zic noroc, folosesc cuvântul ăsta în cel mai nepotrivit context. Dar sincer, decât să trăiești ororile unui război pe care nu-l înțelegi mai bine...
Imaginea de mai sus redă exact ceea ce vreau să spun. Dezorientarea de pe fața copilașului întărește argumentul meu de mai sus. El nu înțelege de ce a căzut casa pe el, de ce a fost rănit, de ce stă acolo plin de sânge. Nu înțelege de ce lumea țipă și plânge în jurul lui. Nu înțelege de ce din cerul din care cădeau stropi de ploaie cândva, acum cad bombe.

Nu încerc să judec pe nimeni. Nu arunc cu pietre. Războiul e una, dar să omori sute de oameni într-un aeroport/metrou doar pentru că ei cred în alt Dumnezeu mi se pare strigător la cer. Mi se pare strigător la cerul în care stau toți Dumnezeii. Și cel creștin, și Allah și Buddha și tot milionul de zei hinduși. 

Și mă întreb...
Toți dumnezeii ăștia, dacă tot s-au străduit atâta să creeze lumea asta, de ce o distrug acuma? De ce își omoară copiii? De ce își distrug creația? Care a fost scopul? Să ne lase câteva mii de ani pe aici, să vadă de ce suntem în stare și apoi să pună câțiva deștepți cu țigle lipsă pe casă să arunce niște bombe ca să ne facă să ne omorâm unii pe alții în războaie pe care nimeni nu le înțelege?
Care-i faza, dumnezeilor? Ce faceți voi acolo sus?
Nu vi se ridică firele de păr din bărbi când vă vedeți copiii agonizând? Nu vă dor sufletele când vă vedeți creația în flăcări, scăldată în sânge?
Cât să ne mai chinuim așa?
Decât să ajungem să ne omorâm între noi nu era mai simplu să trimiteți pe aici un nou potop sau o epidemie de ceva boală care să ne curețe mai repede?
Păcătoși suntem, nu zic nu. Dar suntem fericiți așa cu păcatele noastre cele de toate zilele și suntem conștienți că poate n-o să primim o pereche de aripi și un norișor pe care să ne trăim eternitatea, dar parcă nici nu ne place să vedem copii arși de vii sau striviți sub pereții propriilor case. 
Suntem păcătoși. Poate am stricat noi lumea asta. Dar de ce ne-ați lăsat să o facem? De ce nu ne-ați oprit dacă sunteți atotputernici. Ne-ați lăsat să ne lovim singuri cu capul de tocul ușii și să ne dăm seama că doare? Da, doare. Am observat, dar putem trăi cu asta. 
Atotputernicilor, nu ne mai dați voie să ne omorâm între noi. Opriți-ne cât mai e timp, sau dacă nu, începeți să faceți schița unei noi lumi că asta s-a cam dus de râpă. Faceți una nouă să aibă și copiii mei unde să vadă lumina soarelui că pe-aici nu prea se mai vede. S-a acoperit cerul de cenușă. De cenușă și de ură. Cum să-l mai curățăm acum?
Atotputernicilor, vă rog, opriți războaiele și genocidul ăsta și vă promit că nici eu, nici alte câteva sute, mii, sute de mii de oameni n-o să vrem viață veșnică. Ne ajunge asta pe care o avem aici, dar măcar de-ar fi una pe care am putea să ne-o trăim în pace. Pace de genul ălă... fără arme, crime, bombe atomice și atentate teroriste. 

sursă foto: BoredPanda.com


Comentarii

  1. its my Pleasure to read your blogs post are very exelent thanks to give good informasion
    regards
    Pooja Roy Delhi

    Aerocity escorts

    RăspundețiȘtergere
  2. Vezi ca ma comentez a doua oara. Am dat de scriitorul Brian Weiss. Desigur, el are alta meserie. Dar o sa vezi cum e cu sufletul si nici macar nu e noutate. E nou pentru educatia proasta care se face in lumea civilizata. De exemplu, in cartile adevarate spune "lasa cititul, fa ceva !". Adica citesti o expunere logica, atragatoare, poate chiar plangi la faptele altora. Problema este ca nu esti in stare sa faci la fel, eventual sa copiezi, de rusine, frica, slabiciune. Scoala nu face barbati si femei. Are dreptate si lolamajeure...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Produse drăguțe de la Marillys.ro

22 și 5 ani: clarificare de situație

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!