Tropote de gânduri...

Hai să creștem mari! Hai să ne luăm zborul... Vrem asta? Nu. Nu vrem asta. Eu nu vreau. Simt cum cresc, cum mă schimb. Mă uit în oglindă și nu mă recunosc. Nu mai sunt „eul” care îl cunoșteam atât de bine. Nu mai sunt eul care striga la geam „mama, aruncă-mi 5 mii să-mi iau pufuleți”. Acum sunt eul care se întâlnește la o cafea cu foste colege și discută despre logodne, nunți și alte planuri mărețe de viitor. Când au trecut anii? Cum au trecut? Unde se duc? Unde s-a dus copilăria mea?

Postarea asta probabil îmi va atrage unele antipatii dar nu am de gând să mă ascund dupa deget și să mă lingușesc mâine pe lângă vreo prietenă să o întreb „Ce ai primit de Sfântul Valentin?”. Niciodată n-am făcut asta și nici n-am de gând să o fac. De ce? Păi...