Tropote de gânduri...

Trăim în era tehnologiei și a vitezei. Așa obișnuia să spună diriginta mea din generală. Sunt total conștientă de treaba asta și m-am adaptat destul de bine, zic eu. Nu țin laptopul pe post de mobilă în casă, am un telefon care se crede șmart, dar nu-i deloc așa. Na, mă învârt destul de bine printre ecrane, butoane și chestii de genul. Mândră-s de mine că știu să instalez un Windows sau să gâdil imagini în Photoshop.Tare mândră! Nu că m-aș lăuda sau ceva. Dar știți și voi că tineretul se mulează ușor după tendințe și tehnologia asta nu prea i-a dat de bătăi de cap. Ba din contră. Dar ce ne facem cu generația născută cu câteva decenii înainte de '89?

În ultimul timp toată lumea îmi zice că sunt bătrână și că m-am ramolit. Câteodată îi cred, alteori nu. Cum să-mi zică mi-e că-s bătrână când eu încă mă joc și mă prostesc exact ca un copil de 5 ani. Maxim.

Luna noiembrie se îndreaptă încetișor spre sfârșit. Se duce la culcare lăsând loc sfârșitului. Sfârșitului de an, desigur. Sfârșitul lumii l-am trăit de prea multe ori până acum ca se ne mai pese de el: 2000, 6.06.2006, 2012. Dar se pare că avem în noi sânge Bruce Willis. Ne merităm rolurile într-un mini Die Hard. Dar până să ajungem la sfârșitul anului, am trecut printr-un sfârșit. Sfârșitul „-escu” . S-au încheiat alegerile și din 16 noiembrie ne mândrim (sau nu) cu un nou președinte.

Am 22 de ani și-un zambet. Un zambet și-un șnițel. 22 de ani și după cum am mai spus și  aici  o relație de 5 ani și două șnițele, ca să zic așa. Ori sunt eu prea bătrână ori sunt nebună că nu mai plâng la filme siropoase. Acum ceva timp consumam un bax de șervețele și mi se oprea de două ori respirația din cauza plânsului în timp ce mă uitam la filme de dragoste, siropoase și dramatice. Acum de multe ori îmi dau ochii peste cap când văd câte o secvență de-aia la care altă dată aș fi fleoșcăit perna de lacrimi. Poate a murit romantismul din mine... poate e altceva, dar nu mai înțeleg ce se întâmplă cu mine.

Luna noiembrie e luna mea. De la cap la coadă.  Începe cu ziua mea și se termină cu onomastica mea.  Dacă m-aș lua după unii ar însemna că ar trebui să o țin într-o beție și-ntr-un bairam toată luna. Ah, și ce m-aș lua după ei dacă aș dispune de fondurile necesare. Dar cum sunt studentă săracă, mă mulțumesc cu vinul trimis de tataia și cu sarmalele de la mama și mai beau o cană de ceai în timp ce-mi arunc ochii pe fereastră și uite ce paranghelie fac! Niciodată nu mi-au plăcut anotimpurile reci. Nici toamna nici iarna, cu toate că-s născută toamna și cică ar trebui să-mi placă și să iubesc anotimpul ăsta... dar iată că nu-i așa. În ultimii ani, totuși, lucrurile au început să se schimbe.

Toamna asta s-a instalat extrem de repede. Ieri purtam tricouri azi am primit pachetul de acasă plin cu zacuscă, geci groase, paltoane și căciuli. Deja a venit luna noiembrie și parcă văd că imediat zboară și vine Crăciunul. Perioada asta a fost una destul de plină, ca sa zic așa.