Tropote de gânduri...

Și mi-e frică tare. Cu fiecare articol pe care-l citesc mi se ridică părul și mi se face pielea de găină. Dacă lecțiile din cartea de istorie le citeam cu tot dragul, ceea ce citesc azi parcă nu-mi mai e așa de drag. Mi-e frică de-mi tremură inima. Mi-e frică pentru că sunt tânără și pentru că am idei și planuri și vise care nu se pot realiza printre gloanțe, praf de pușcă și cadavre. Refuz să citesc articole pe tema asta pentru că prefer să stau în prostia mea și să am impresia că n-o să se întâmple, cu toate că probabil mă înșel. Prefer să cred că nu e decât altă știre răsuflată care o să ne treacă ca glonțul pe la ureche (proastă comparație am ales!).

E încă iarnă și afară plouă. Și muzica-mi urlă în căști și-mi face poftă de scris. Se apropie Sfântul Valentin și n-am chef să scriu iar despre faptul că nu-mi place deloc ideea asta. Am mai scris  aici  și cu toate că a trecut ceva timp de atunci, sentimentele mele sunt cam tot alea în ceea ce privește „sărbătoarea” asta. Dar m-am gândit să scriu despre ceva care are cât-de-cât legătură cu asta... Azi scriu despre cadouri și despre cât e de ușor să mă mulțumești, să mă faci fericită, să mă faci să țopăi ca o apucată.