Tropote de gânduri...

Astăzi mi-am dat seama de ce am devenit eu, într-un fel sau altul, dependentă de oameni. Până acum îmi era indiferent dacă stăteam 3 zile singură în casă, sau dacă mă căuta cineva sau nu... Sunt un om rău, rece, fără suflet... cine să vrea să-și petreacă timpul lângă o persoană de genul acesta? Eh, în ultimul timp s-au cam schimbat lucrurile și am început să simt un junghi în locul unde alții au o inimă. Simt junghiul de fiecare dată când rămân singură acasă. Mă rog, cu Petrică, dar el nu se pune. Eu vorbesc cu el și el miaună. Nu prea mă ajută. Crazy cat lady, I know!

Unde s-a dus 2015? Când a venit și când a trecut? Am clipit o singură data și gata a fost. Un an atât de plin încât mi-a luat o lună să îmi organizez gândurile și să le trec frumos pe foaie. Oricum nu sunt sigură că pot cuprinde tot în niște pagini amărâte. De fapt sunt sigură că nu pot, dar încerc să fac un rezumat al rezumatului. Un an frumos, plin. Plin de zâmbete, lacrimi, prostii și oameni noi. Un an în care am învățat mai multe lecții decât în toți ceilalți adunați la un loc. 2015 m-a ajutat să cresc. Să devin om. Să văd că viața nu-i chiar roz și să-mi demonstreze că nici n-aș vrea să fie, pentru că e frumoasă așa cum e. Colorată în 100 de culori...