Panza de paianjen

Panza asta de paianjen m-a prins... nu am putut scapa pentru ca nici macar nu am incercat. M-am lasat asa in voia sortii... Paianjenul nu iarta, musca din mine. Ma devoreaza incet... M-a prins in panza lui si nu vrea sa-mi dea drumul. Ma sfasie. Smulge bucata cu bucata viata din mine. Ma otraveste incet, ma ameteste, ma rupe in bucati. Apoi, bucata cu bucata, ma aduna si formeaza din nou intregul care-am fost. De ce? Pentru a ma putea destrama din nou... Si profita asa, de fiecare data, dar nu spun nimic. Nu ma opun. Ma las in voia dorintelor sale. Nu ma opun deloc, deloc... Stiu ca nu va fi vesnic tot acest chin, toata aceasta lupta cu el. Stiu ca se va termina, dar nu sunt sigura ca vreau asta. Nu vreau sa se termine! Cred ca pe de-o parte, nebunia asta imi place si intr-un fel sau altul captivitatea asta in panza paianjenului nu este decat o alta piesa care poate completa puzzle-ul fericirii mele.
Scris de

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Imagine
În ultimele zile am citit zeci de articole. Aproape toate despre #colectiv. Nu mă pot opri. Am intrat chiar și pe Mediafax ca să văd ultimele știri. Și eu nu fac chestia asta. Sunt un om nașpa și nu prea citesc știri, nu mă uit la știri. Și mai sunt și licențiată în comunicare și-ar trebui să mănânc media pe pâine, dar... Dar printre articolele astea triste și chiar macabre, am găsit, habar n-am cum, articolul  ăsta . I-a dat cineva share, dar nu-mi amintesc cine. L-am citit și-am plâns. La birou. Mi-au dat lacrimile, la propriu, dar a trebuit să mă abțin că eram la lucru. Altfel aș fi plâns în hohote. Mai mult ca sigur. Dacă aveți răbdare să citiți până la final articolul respectiv (e destul de lung) o să vedeți că e vorba despre închiderea Minei Petrila din Valea Jiului. Sunt cuvinte ale minerilor care parcă sunt scrise cu cărbune ud. Udat de lacrimi. M-a atins exact la una din corzile mele sensibile care e destul de greu accesibilă: tata ! Greu mă atinge ceva în zona aia... și
Citiți mai multe

Televizorul prostește poporul... din nou

Imagine
Când nu deschid televizorul luni de zile știu eu de ce nu o fac. Sau dacă o fac îi dau drumul pe un program de muzică sau de desene animate. De ce? Pentru că acolo nu se difuzează tâmpenii și minciuni. Acolo nu încearcă nimeni să-ți bage în cap o idee care este considerată „comună”. Degeaba zic unii că internetul ne prostește, pentru că e fals. Nu internetul ne prostește ci noi alegem să îl lăsăm să facă asta. Avem de ales dintre milioane și miliarde de lucruri pe care le putem citi, le putem vedea, le putem asculta și noi alegem exact ceea ce ne dorim. Dacă cineva alege să citească tabloide pe net e strict problema lor. Asta nu înseamnă că cineva i-a obligat să facă asta...
Citiți mai multe

Ramas bun, vara draga.

Imagine
Ultima zi de vara... O vara care parca a inceput ieri, se termina astazi. O alta vara... Au trecut asa, la fel ca si asta, vreo 18 veri din viata mea, dar parca niciuna n-a fost niciuna la fel. Vara asta a fost diferita. A avut acel ceva special care cu siguranta o va pastra undeva in sufletul meu, muuult timp de-acum inainte.  O vara care mi-a adus atat de lucruri bune, atatea amintiri frumosae. Caldura soarelui nu mi-a incalzit doar corpul, ci si sufletul. Razele sale m-au patruns pana in adancul inimii. Sau mai exact as putea spune ca razele soarelui au sagetat direct in inima mea numele anumitor persoane. Suna prea metaforic, probabil dar stiu sigur ca asa e. Vara asta, care deja a trecut, mi-a scos in cale niste oameni minunati, alaturi de care am petrecut o multime de momente frumoase. Simt ca vara asta m-a schimbat, sau poate ca.... Nu stiu exact ce s-a intamplat dar stiu sigur ca a fost diferit. Am vazut lucrurile altfel. Sunt sigura ca daca as vrea sa scriu o c
Citiți mai multe