Nu știu ce se întâmplă cu mine, dar nu mai sunt așa de sensibilă cum eram cândva. Când spun sensibilă, mă refer la faptul că nu mă mai impresionează orice, nu mai plâng chiar din orice motiv stupid. Nu știu cărui fapt se datorează această schimbare, dar eu sper că e un lucru bun. Unii mă văd uneori ca o persoană rece sau dură, dar cine mă cunoaște știe că nu sunt deloc așa. Oricum, ca să revin la subiect... acum câteva zile am descoperit ceva care mă face să plâng de fiecare dată, fără drept la replică. Nu mă pot abține și lacrimile-mi curg șir, șir pe obraji.
E vorba despre un video cu o audiție de la The X Factor UK. Am văzut multe audiții și din UK și din USA și de la noi, dar niciuna nu m-a impresionat așa ca asta. Nu mă emoționează altceva decât vocea lui și faptul că îl văd pe el plângând... (Am eu o problemă cu bărbații care plâng, dar despre asta voi vorbi cu altă ocazie). Ideea e că acest Christopher Maloney are o voce care mă gâdilă undeva la coarda mea sensibilă. Coarda despre care spuneam că în ultimul timp nu mai e așa de ușor „gâdilabilă”. Mor, mor, mor de fiecare dată când îl ascult. Ascult, mă minunez de cât de bine sună vocea lui și plâng. Prima dată când am văzut audiția de la cap la coadă am plâns în hohote, ca un copil. N-am putut să mă abțin să nu scriu despre el. N-am putut!
Și mai e ceva: din punctul meu de vedere cred că el ar fi trebuit să câștige The X Factor UK 2012. Da, îmi place mai mult de el decât de James Arthur-câștigătorul.
Și ca să nu mă mai întind cu vorba... ascultați și spuneți-mi dacă și emoțiile voastre o iau razna ca și ale mele...
În ultimele zile am citit zeci de articole. Aproape toate despre #colectiv. Nu mă pot opri. Am intrat chiar și pe Mediafax ca să văd ultimele știri. Și eu nu fac chestia asta. Sunt un om nașpa și nu prea citesc știri, nu mă uit la știri. Și mai sunt și licențiată în comunicare și-ar trebui să mănânc media pe pâine, dar... Dar printre articolele astea triste și chiar macabre, am găsit, habar n-am cum, articolul ăsta . I-a dat cineva share, dar nu-mi amintesc cine. L-am citit și-am plâns. La birou. Mi-au dat lacrimile, la propriu, dar a trebuit să mă abțin că eram la lucru. Altfel aș fi plâns în hohote. Mai mult ca sigur. Dacă aveți răbdare să citiți până la final articolul respectiv (e destul de lung) o să vedeți că e vorba despre închiderea Minei Petrila din Valea Jiului. Sunt cuvinte ale minerilor care parcă sunt scrise cu cărbune ud. Udat de lacrimi. M-a atins exact la una din corzile mele sensibile care e destul de greu accesibilă: tata ! Greu mă atinge ceva în zona aia.....
Când nu deschid televizorul luni de zile știu eu de ce nu o fac. Sau dacă o fac îi dau drumul pe un program de muzică sau de desene animate. De ce? Pentru că acolo nu se difuzează tâmpenii și minciuni. Acolo nu încearcă nimeni să-ți bage în cap o idee care este considerată „comună”. Degeaba zic unii că internetul ne prostește, pentru că e fals. Nu internetul ne prostește ci noi alegem să îl lăsăm să facă asta. Avem de ales dintre milioane și miliarde de lucruri pe care le putem citi, le putem vedea, le putem asculta și noi alegem exact ceea ce ne dorim. Dacă cineva alege să citească tabloide pe net e strict problema lor. Asta nu înseamnă că cineva i-a obligat să facă asta...
Cu toate că anul acesta se împlinesc 6 ani de când țin blogul ăsta, încă mă consider începătoare în domeniu. Sun un învățăcel care încearcă să își depășească... statutul. Nu am sute de mii de vizitatori și nici nu stă lumea la coadă să-mi lase comentarii la postări așa că mai am multe de învățat. Încerc să prind din zbor toate lucrurile bune și să fur meserie de la cei mai buni ca mine. În fond și la urma urmei așa se învață toate meseriile, nu? De-a lungul timpului am mai scris postări participând la diferite campanii și am învățat multe lucruri noi din asta. Așa că în cele ce urmează o să vă recomand și vouă (celor mai începători decât mine) ceva care s-ar putea să intereseze și să fie de folos.
Comentarii
Trimiteți un comentariu