Tropote de gânduri...

Astăzi vă povestesc un pic despre noua mea obsesie, și anume Bullet Journaling . Dacă vă interesează sau vă pasionează lucrurile legate de planning, organizare, agende șamd, citiți în continuare că sigur o să vă placă. Bullet Journal este un concept creat de  Ryder Carroll . Din câte am înțeles eu, omul se săturase să aibă înșirate pe birou tot felul de liste, listuțe, foi și sticky-notes așa că a găsit o modalitate de a le integra pe toate într-un sistem foarte practic. Bullet journalingul este, de fapt, o combinație între un jurnal, o agendă și un „caiet cu mâzgâleli”. Pentru a începe un bullet journal ai nevoie doar de un caiet și un pix. Nici mai mult nici mai puțin. Dar, dacă și voi stați ore în șir pe Youtube sau pe Pinterest, veți vedea acolo adevărate opere de artă în ceea ce privește bullet journalingul. Oamenii creativi au dus conceptul ăsta la rang de artă, din punctul meu de vedere, dar la origine un bullet journal a fost gândit foarte simplu și practic. Aici vă las un

După cum ați observat deja, am modificat un pic imaginea de ansamblu. Are alt aspect, e simplu și aerisit așa cum mi-l doream de multă vreme. Singurică m-am chinuit și l-am pus cap la cap azi dimineață. Plănuiesc de ceva timp modificările astea și iată că am reușit! Mai am câteva planuri în minte. Vreau să mai schimb (în bine, zic eu) câte ceva pe aici. De fapt, nu vreau să schimb, ci să adaug. Vreau să abordez subiecte mai diverse, vreau să mă extind un pic. Ce înseamnă asta? Păi în primul rând vreau să încep să scriu despre o pasiune de-a mea, descoperită recent, și anume bullet journaling. Nu vă dau acum detalii pentru că o să revin cu o postare separată pe tema asta. Așa că aici pe blog va exista o categorie separată numită BulletJournal , sau pe scurt #BuJo . În al doilea rând aș vrea sa scriu și despre subiecte legate de îngrijire, frumusețe, make-up. Începe să mă intereseze tot mai mult subiectul ăsta, încep să știu și eu ce e ăla un iluminator sau cum arată o pensulă

Ținând cont de faptul că spătămâna asta am fost în concediu, am avut timp mai mult pentru mine. Nu am plecat nicăieri, n-am vizitat destinații exotice, nu m-am bronzat pe nici o plajă de fițe, dar am avut timp să fac lucrurile care îmi plac cel mai mul, și în mod obișnuit nu prea am timp să le fac. Astfel că am citit, am văzut câteva filme foarte faine și, desigur, nu puteau lipsi serialele din lista asta cu lucruri preferate. Așadar, în continuare, am câteva recomandări pentru voi în sensul ăsta...

Simt nevoia sa încep cu versurile astea: Timp... încotro mergi? Spre ce meleaguri noi grăbit alergi? Cum... poți într-o zi... Să schimbi în oameni mari... Niște copii? Sunt convinsă că știți versurile și ați plâns și voi la banchetul de terminare a școlii în timp ce auzeați melodia asta. Mie și acum îmi dă fiori și mă lasă cu o oarecare emoție de fiecare dată când o ascult. Clar, versurile astea îmi aduc aminte de perioada liceului, dar mai ales de banchetul unde plângeam toți cu muci și sughițuri când am auzit piesa asta. Un alt lucru care mi-a adus aminte de perioada liceului a fost Facebook-ul. E aplicația aia (sau ce-o fi ea) care îți arată ce făceai exact în ziua respectivă în anii trecuți. Mie îmi place la nebunie chestia asta și în fiecare zi sunt cu ochii pe ea să văd pe unde-mi umblau felinarele acum câțiva ani. Așa se face că pe data de 8 iule am intrat să văd ce prostii postam anul trecut pe vremea asta. Dar tare drag mi-a fost să scrolluiesc un pic pe acolo și să văd

Bună! Eu sunt Andreea. Mă mai știți? Scriam pe aici acum aproape un secol. Mi-am dat seama că mi-am făcut un obicei (prost, ce-i drept) să scriu pe blog doar în caz de dezastre naturale, evenimente naționale/internaționale mai mult sau mai puțin plăcute, și, desigur, în caz că mă lovesc de prostia omenească într-un mod agresiv și repetitiv. Așa se face că azi scriu inspirată de partea cu prostia omenească. Dragi cititori, nu am cu ce scuză să vin în fața voastră. Știu că nu am mai scris de o groază de timp, dar pur și simplu nu am simțit nevoia să-mi arunc părerile pe blog. Nu aruncați cu pietre, rogu-vă, nu mă ardeți pe rug, nu mă judecați.  Vi se pare că abuzez de termenii ăștia biblici? Stați să vedeți ce urmează.

De când mă știu mi-am dorit un animal de companie. Când eram micuță îmi doream un câine, dar tata niciodată nu a fost de acord cu animalele în casă. Le iubește de nu mai poate și ar fi un fel de Noe mai mic dacă ar sta la casă. Ar avea câte un specimen din fiecare, dar pensionar fericit într-un bloc de pensionari nefericiți, nu își poate îndeplini visul ăsta. Ținând cont că ai mei au adus argumente care mai de care mai logice sau mai puțin logice astfel încât să mă convingă că nu putem să creștem un câine în casă, au început să mă ducă cu zăhărelul. Prima dată mi-au luat o pereche de peruși, de care avea grijă doar mama, desigur, apoi mi-au luat un iepuraș, pe care până la urmă l-am dus la coteț pentru că era prea mare ca să-l mai ținem în cutie și să-l scot de acolo doar când aveam eu chef să mă joc cu el. Oricât de simpatice și iubibile erau animăluțele astea, nu m-am atașat așa de tare de ele așa că la un moment dat am renunțat la ideea unui animal de companie. La luarea acestei de

Vinerea care tocmai a trecut am fost la un eveniment despre social media, așa cum v-am spus în ultimul articol. Azi vreau să vă povestesc cum a fost și să dau cumva un feedback. O să fiu sinceră și deschisă, dar mă voi axa pe părțile pozitive pentru că cele negative nu cred că sunt eu în măsură să le comentez. November Notes in Social Media a fost o conferință organizată de către fetele de la BloggingTM 2.1 . M-am înscris cu entuziasm din luna octombrie (parcă), cu toate că n-am știut exact ce va fi acolo. Am zis că dacă este despre social media și despre blogging e clar că mă interesează, așa că vineri m-am prezentat acolo rânjind. 

M-am tot gândit cum aș putea traduce titlul ăsta în română, astfel încât să sune cât mai pompos, dar am ajuns repede la concluzia că nu are rost pentru că e destul de fancy și așa. Merg la November Notes in Social Media și vă invit și pe voi. Sunt entuziasmată și abia aștept evenimentul ăsta. Cred că îl aștept mai tare decât aștept Crăciunul anul ăsta. Dar hai să vă explic exact care-i treaba.

Încep să îmi intru în rolul de gospodină. Am terminat cu mutatul, curățenia și toată nebunia din ultima vreme. Am timp pentru mine. Am timp pentru noi . Și ce aș putea face cu atâta timp liber? Mai citesc o carte, mai arunc un ochi pe interneți ... Zilele astea am avut timp să gătesc ceva și, mai ales, am avut chef să fac asta, așa că am făcut o tocăniță de cartofi că doar nu-l puteam lăsa pe Iubi cu burta goală. Am tăiat, am călit, am condimentat ca la carte. Ca la cartea din capul meu, pentru că multe din mâncărurile pe care le gătesc sunt întruchipări ale ideilor dubioase din capul meu. Și cum tăiam eu mărunt niște pătrunjel proaspăt mi-au venit în minte niște amintiri din copilărie.

În ce lume trăim? Cine suntem? Încotro mergem? În ce lume trăiiiiim, băăă? Încerc să mă adun și să leg două cuvinte să formulez o propoziție. Încerc să dau un răspuns. Caut un răspuns dar îmi e frică să-l caut prea atentă că s-ar putea să îl găsesc și să nu-mi placă deloc și o să vreau să îl schimb. Voi încerca apoi să mă mint că nu e așa, când de fapt poate e mult mai rău de atât.