Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2010

Mi-e frica!

Imagine
Merg ... ma plimb si mi-e frica sa ma uit in jurul meu. De ce!? Pentru ca sunt prea multe feţe triste. Persoanele din jurul meu ma conving din ce in ce mai tare ca spun bine cand spun ca nu vreau sa cresc. Mi-e frica sa cresc! Ajung la o varsta si uit sa zambesc Uit sa impart zambete. Uit sa radiez de fericire. Uit sa ma bucur de ceea ce este in jurul meu. De ce oamenii maturi, pe strada, sunt mereu tristi, nervosi, incruntati? Cred ca grijile sunt devoratoare de zambete. O grija, o framantare inghite 5 zambete, sau poate mai multe... Am ajuns sa cred ca grijile si maturitatea sunt mai periculoase decat bolile. Cand esti bolnav, parca mai sunt momente cand poti zambi, dar la maturitate totul este alcatuit din griji, nervi si responsabilitate. Vreau sa am o maturitate diferita. Vreau ca maturitatea mea sa rada-n hohote pentru a ma face pe mine sa zambesc printre atatea feţe triste care oricat ar fi de soare afara, ascund doar furtuni si ploi...

Ceva lipseste...

Imagine
Simt ca totul se schimba. Ceva nu mai e la fel... poate eu, poate restul lumii. Nu-mi pot da seama nici macar daca e o schimbare in bine sau in rau. Totul difera si nu pot vedea cauza. Stau singura si-mi dau seama ca ce e in jurul meu nu ma reprezinta. Lipseste acel ceva care m-ar putea defini. Vreau semnul care sa-mi spuna ca, pe lumea asta, se merita sa faci ceva. Lipseste ceva si nu-mi dau seama ce... Lipseste ceva fara consistenta materiala. Cred ca lipseste ceva din mine... Oare deja imi lipseste copilaria? Oare imi lipsesc zilele in care mazgaleam, zilele in care ma uitam la desene animate? Zilele in care radeam cand vedeam fluturasi si tipam cand vedeam omizi colorate pe copaci? Oare asta lipseste? Imi lipseste scuza "sunt mica, nu am de unde sa stiu..." care ma scotea nevinovata din orice lucru...? Oare ce lipseste? Nu ma simt matura, dar nu mai sunt aceeasi Andreea de acum 18 ani, care draga de ea, venea pe lume plangand. De ce plangeam? Poate imi lipseste zambetul…