Tropote de gânduri...

Încep să îmi intru în rolul de gospodină. Am terminat cu mutatul, curățenia și toată nebunia din ultima vreme. Am timp pentru mine. Am timp pentru noi . Și ce aș putea face cu atâta timp liber? Mai citesc o carte, mai arunc un ochi pe interneți ... Zilele astea am avut timp să gătesc ceva și, mai ales, am avut chef să fac asta, așa că am făcut o tocăniță de cartofi că doar nu-l puteam lăsa pe Iubi cu burta goală. Am tăiat, am călit, am condimentat ca la carte. Ca la cartea din capul meu, pentru că multe din mâncărurile pe care le gătesc sunt întruchipări ale ideilor dubioase din capul meu. Și cum tăiam eu mărunt niște pătrunjel proaspăt mi-au venit în minte niște amintiri din copilărie.

Azi e despre copii. Ce înseamnă a fi copil? Cine stabilește granițele copilăriei? Când începe și când se termină copilăria? Eu cred că e infinită. Nu are început și nici sfârșit. Depinde doar de noi. Din punctul meu de vedere copilăria începe o dată cu primele amintiri care ne rămân în minte. Nu am amintiri de când eram bebeluș deci nici măcar nu știu dacă am existat. Mama așa zice, c-aș fi început să exist prin '92. Mi-a arătat și poze c-un copil care cică aș fi eu. Eu nu țin minte dar o cred pe cuvânt pentru că-i mama, de-aia.

De-a lungul anilor am abordat diverse subiecte aici, pe blog. Am scris despre tot ce mi-a trecut prin cap. Fiecare gând care mi-a tropăit prin creieraș a fost dezbătut aici într-o maniera mai mult sau mai puțin serioasă. Am scris despre lucruri obișnuite, despre experiențe, sentimente, oameni, întâmplări. Am scris despre tot. Am conturi pe toate aplicațiile posibile și postez constant aproape peste tot, dar niciodată nu am abordat subiectul care urmează. Puțini sunt oamenii care o cunosc pe Oana. Oana mea. Verișoara mea mai mare care mă sună să mă întrebe ce fac, ce fac ai mei și ce am mâncat. Exact în ordinea asta vin întrebările ei și apoi încheie cu „și altceva?”  Discuție scurtă, clară și concisă. Nici mai mult nici mai puțin.

După un secol de caniculă a venit și vremea aia faniă de stat în casă, de numărat bani și de făcut copii. Bani n-am, copii n-am de gând să fac foarte curând așa că m-am hotărât să dau eu un pic în mintea lor. Nu-mi trebuie copii, având în vedere că abia sunt în stare să am grijă de copilul care sunt eu uneori. Plouă cu strigături în momentul de față, în Timișoara, așa că mi-am băgat un pic pe un site cu jocuri despre care am mai scris și anul trecut .

În ultimul timp toată lumea îmi zice că sunt bătrână și că m-am ramolit. Câteodată îi cred, alteori nu. Cum să-mi zică mi-e că-s bătrână când eu încă mă joc și mă prostesc exact ca un copil de 5 ani. Maxim.

Având în vedere că Iubitul a plecat din nou la muncă și m-a lăsat singură cu „vara mea” am început să îmi umplu timpul cu tot felul de activități. Pe lângă citit, uitatul la seriale și pierdutul vremii pe Tumblr sau brambura prin oraș am început să urmăresc fel de fel de canale de vlogging pe YouTube. Pot spune că sunt unele mai interesante ca altele, dar și unele mai stupide ca altele.

Hai să creștem mari! Hai să ne luăm zborul... Vrem asta? Nu. Nu vrem asta. Eu nu vreau. Simt cum cresc, cum mă schimb. Mă uit în oglindă și nu mă recunosc. Nu mai sunt „eul” care îl cunoșteam atât de bine. Nu mai sunt eul care striga la geam „mama, aruncă-mi 5 mii să-mi iau pufuleți”. Acum sunt eul care se întâlnește la o cafea cu foste colege și discută despre logodne, nunți și alte planuri mărețe de viitor. Când au trecut anii? Cum au trecut? Unde se duc? Unde s-a dus copilăria mea?

Dupa lunga perioada a nametilor de zapada si a gerului care te silea sa stai in casa, iata ca a reusit sa vina Primavara. Chit ca exact acum vreo 2 zile am reusit sa racesc ( ca doar era culmea sa racesc iarna...), astazi am fost trezita intr-un mod cum de mult nu mai fusesem. Pentru prima oara in anul acesta am auzit-o pe mama intrand in camera la mine, si tragand draperiile pentru a impiedica soarele "sa-i trezeasca fetita bolnavioara". Nu mi-a venit sa cred cat e de frumos afara. In sfarsit vremea este de acord cu calendarul ! Yupi! Am deschis geamul de curioasa, sa vad cam cat e de frig.. (o fi soare afara, da' inca nu-i vara), si am auzit ciripit de pasarele. Am zambit instant. Ma bucuram ca un copil cand primeste o acadea. Nu stiu de ce, dar pana acum nu ma impresionau atat de tare lucrurile astea. Erau "whatever"-uri pentru mine. Dar astazi, nu stiu de ce, au avut o alta semnificatie. Recunosc ca nu prea sunt impresionata nici de martisoare si alte c...

Simt ca totul se schimba. Ceva nu mai e la fel... poate eu, poate restul lumii. Nu-mi pot da seama nici macar daca e o schimbare in bine sau in rau. Totul difera si nu pot vedea cauza. Stau singura si-mi dau seama ca ce e in jurul meu nu ma reprezinta. Lipseste acel ceva care m-ar putea defini. Vreau semnul care sa-mi spuna ca, pe lumea asta, se merita sa faci ceva. Lipseste ceva si nu-mi dau seama ce... Lipseste ceva fara consistenta materiala. Cred ca lipseste ceva din mine... Oare deja imi lipseste copilaria? Oare imi lipsesc zilele in care mazgaleam, zilele in care ma uitam la desene animate? Zilele in care radeam cand vedeam fluturasi si tipam cand vedeam omizi colorate pe copaci? Oare asta lipseste? Imi lipseste scuza "sunt mica, nu am de unde sa stiu..." care ma scotea nevinovata din orice lucru...? Oare ce lipseste? Nu ma simt matura, dar nu mai sunt aceeasi Andreea de acum 18 ani, care draga de ea, venea pe lume plangand. De ce plangeam? Poate imi lipseste zambet...

Nimic nu e corect Nimic nu e firesc Sunt un copil, dar cresc! Crede-ma ca stiu de ce sa ma feresc. Am fost copil Dar a trecut Sunt acum, aici si sunt nauc Nu pot sa cred ca nu sesizezi: Ai nascut un prunc A fost ... dar a crescut devenind copil. Ieri il aveai  acasa in patuc, Azi ai acelasi copil dar mult mai capabil. Da-i voie sa creasca Singur sa se loveasca Si-ntr-o zi o sa-ti multumeasca. E tanar "copilul"  Si vrea sa se distreze Nu pe cineva care sa-l agaseze. Se va distra o noapte, doua, trei Dar tot la tine va reveni. Si nu-l mai dadaci! Crede-ma ca in schimb iti va zambi!

- Tanti, de ce le aruncati? - Pentru ca nu-mi mai sunt de folos.. - Daca va rog, mi le dati mie? - Nu vrei sa-ti dau, mai bine, niste bani sa-ti cumperi ceva de mancare!? Uite, cat de slabut esti... - NU! Banii nu-mi raman niciodata mie... Ii ia mama... - Si ce face cu ei? Nu iti cumpara bombonele? - Bombonele primim doar de la Mos Craciun. Mama cumpara tigari si cate o paine, dar eu si ceilalti 6 frati ai mei nu ne saturam niciodata... - Sarmanii copii.. - Imi dati mie cartile? - Tu esti micut. Iti citeste mami tau? - Nu, tanti. Mama nu stie sa citeasca. Dar este o tanti in parc. E mereu pe banca, si ne strangem acolo mai multi copilasi si ne citeste ea. - Bine, ti le dau tie, dar cu o conditie. - Ce e aia o "conditie"? - Adica eu iti dau tie cartile, si tu trebuie sa faci ceva pentru mine.. la schimb. - Aaaaa... Bine. Fac orice. - Imi promiti ca nu vinzi cartile, si ca o sa vii la mine sa te invat sa citesti? - Daaa! Promit! O sa vin. Sunt ALE MELE? Toate!?...