Anii '90 au fost ai noștri!

Având în vedere că Iubitul a plecat din nou la muncă și m-a lăsat singură cu „vara mea” am început să îmi umplu timpul cu tot felul de activități. Pe lângă citit, uitatul la seriale și pierdutul vremii pe Tumblr sau brambura prin oraș am început să urmăresc fel de fel de canale de vlogging pe YouTube. Pot spune că sunt unele mai interesante ca altele, dar și unele mai stupide ca altele.

Trăim în era tehnologiei și orice copil de 10 ani primește cadou de la părinții lui un șmartfon. Eh, așa să aibă și copilul cu ce să-și facă #selfie și să se filmeze în timp ce face treaba mare. Și uite așa s-a umplut internetul de minuni. Fel de fel de puștiulici, care după felul în care se comportă zici că ei au dat gaura la macaroană, au început să ia cu asalt nu numai Facebook-ul ci și YouTube-ul. Nah, it's to mainstream să stai doar pe Facebook. Trebuie să ai un canal de YouTube pentru că ăsta-i trendul.
Și uite așa din video în video, din canal în canal am descoperit o duduie care a început să filmeze când încă nu știa ce-i ăla buletin. Nu vreau să jignesc așa aiurea. Am văzut că fata are o groază de fani. Și când zic o groază mă refer de sute de mii de subscriberi. Da, da! Sute de mii, adică cifre de-alea cu 5 zerouri în coadă. Fata filmează tot felul de chestii și-și spune părerea despre tot felul de lucruri. Nimic greșit până aici. Trăim într-o țară democratică unde ai libertate de exprimare, bla bla. Chiar mă amuză să stau așa să mă uit și să ascult ce păere are ea la cei 16 ani, sau câți are...
Un singur lucru m-a făcut să scriu. Avea un video despre copiii anilor '90 și cât de cool a fost să crești cu gumă Turbo. Când am văzut titlul clipului m-am gândit la un singur lucru: ea doar s-a născut în anii '90. A copilărit în anii 2000. Adică matematica mea de baltă zice că 2000-1997 (anul în care s-a născut ea, din câte am înțeles)=3 ani. Nu-mi spune tu, dragă fată, că în ăia 3 ani pe care i-ai mai prins tu din anii '90 ai avut parte de nu știu ce copilărie.
Generația mea e ultima generație a copiilor anilor '90. Noi ne-am născut și am crescut în 90. În anul 2000 știam deja să scriem și să citim și începeam să avem primele figuri de oameni mari. Pff, și ce supărare era cânt îți zicea cineva că ești mic. „Nu mai sunt mic! Am 10 ani!” - you bi*ch!
Ce drag mi-e să-mi aduc aminte de vremurile alea. Cum urlam jumătate de oră la geam: „Mamăăăăăăăăăăăăăăăăăă”, iar când mama răspundea o întrebam dacă pot să merg până la magazin. Cum mi-au cumpărat ai mei prima bicicletă cu roți ajutătoare și cum n-am putut niciodată să merg pe ea până nu i-au dat roțile alea mici jos. Aveam impresia că pic într-o parte. :D
Cum mergeam mereu cu Paula la magazin să-și ia gumă Space. Cum venea dimineața la mine și mă trezea din somn să mă duc cu ea până la magazin.
Cum ne jucam pe pătură în fața blocului cu surprizele din Kinder.
Cum îmi era ciudă pe Anca pentru că avea păpușă Barbie sirenă.
Cum mânca Iulia mereu cartofi prăjiți cu ketch-up.
Cum ne săream elasticul în fața scării.
Cum ne făceam temele la bancă.
Cum ne ascundeam în scară când era prea cald afară și urlau toți vecinii la noi că facem gălăgie.
Cum vorbeam prin scrisori cu fetele când aveam oreon.
Cum făceam spectacole în fața blocului. Spectacol în adevăratul sens al cuvântului: cu decor (din pături), cu tribune (scaune aduse de acasă), cu bilet de intrare (2000 de lei), cu repetiții și tot ce trebuie.
Oh, și sunt atâtea și atâtea lucruri pe care copiii din ziua de azi nu vor avea ocazia să le facă. Să te joci My Talking Tom pe tabletă nu e același lucru cu a te juca cu un Tom mic adevărat și plin de purici.
Nu pot spune că pruncii crescuți în anii 2000 nu au avut copilărie, pentru că aș greși. Au avut copilăria lor care poate a fost mai frumoasă decât a mea. Dar ce mi se pare greșit e faptul că fata despre care vorbeam la început a plasat totul într-o perioadă greșită. Atât. De aici am deviat eu de la subiect și am început să aberez :D.
Fiecare copil se bucură de propria lui copilărie în felul său, dar mi se pare greșit faptul că mulți uită să se bucure de lucrurile mărunte și zâmbesc doar când văd că tati le-a cumpărat o aplicație nouă de pe AppleStore (sau cum se cheamă...) sau când primesc o tabletă mai performantă decât a colegului de bancă. Noi ne bucuram când vedeam că am nimerit un cartonaș Chipi Chao pe care nu-l aveam deja, sau când vedeam că vine vara și putem sta până la 9 jumate afară...
Timpul trece...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”

Cam așa a fost la November Notes in Social Media