Tropote de gânduri...

De când mă știu mi-am dorit un animal de companie. Când eram micuță îmi doream un câine, dar tata niciodată nu a fost de acord cu animalele în casă. Le iubește de nu mai poate și ar fi un fel de Noe mai mic dacă ar sta la casă. Ar avea câte un specimen din fiecare, dar pensionar fericit într-un bloc de pensionari nefericiți, nu își poate îndeplini visul ăsta. Ținând cont că ai mei au adus argumente care mai de care mai logice sau mai puțin logice astfel încât să mă convingă că nu putem să creștem un câine în casă, au început să mă ducă cu zăhărelul. Prima dată mi-au luat o pereche de peruși, de care avea grijă doar mama, desigur, apoi mi-au luat un iepuraș, pe care până la urmă l-am dus la coteț pentru că era prea mare ca să-l mai ținem în cutie și să-l scot de acolo doar când aveam eu chef să mă joc cu el. Oricât de simpatice și iubibile erau animăluțele astea, nu m-am atașat așa de tare de ele așa că la un moment dat am renunțat la ideea unui animal de companie. La luarea acestei de...

Stau în Timișoara de aproape 4 ani și abia azi am reușit să ajung la Zoo. Fiind duminică am zis că facem și noi ceva frumos, ieșim un pic la aer curat. Și așa ne-am dus în gașcă la Pădurea Verde să vedem Grădina Zoologică. Sunt născută și crescută la oraș. Toate vacanțele de vară din copilărie mi le-am petrecut la mamaia la țară, la Moldova. În rest, mi-am plimbat ochișorii printre blocuri comuniste de beton, pe trotuarele Petroșaniului.

Azi sunt fericită pentru că mi-am băut cafeaua lângă un suflet mic și cald. În sfrșit mi s-a îndeplinit o dorință pe care o aveam de când mă știu. Știți voi că se zice că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul se agită în așa fel încât să-ți facă ție pe plac? Ei bine, cam așa a fost. Ținând cont de faptul că se apropie ziua mea, am hotărât că-mi doresc o pisică neagră și că ăsta ar fi cadoul perfect. Tot ce-am făcut a fost să-mi exprim această dorință în fața persoanei potrivite și iată că s-a împlinit.

Înțeleg că posturile de televiziune trebuie să-și câștige pâinea din ceva, dar totuși. Eu, ca simplu telespectator și cetățean al unei țări care, zic eu, a trecu de mult de epoca de piatră, mă simt pur si simplu hărțuită. Nu am voie să am un punct de vedere pentru că știrile mă obligă să mi-l schimb, nu pot să acționez așa cum aș vrea pentru că nu e bine . De ce toată nebunia asta?

   Acum cateva minute am vazut pe Facebook un filmulet care m-a marcat. Un filmulet de o brutalitate greu de descris in cuvinte. O brutalitate manifestata de oameni, asupra animalelor ( ca de obicei ). Daca v-as spune ca bietii caini sunt fierti sau jupuiti de blana de vii, m-ati crede? Sigur ca nu. Mi-ati repilca ceva gen: "e prea de tot". Ei bine, sunt imagini clare care arata acest lucru... totul petrecandu-se undeva in China zilelor noastre. Nu condamn toata populatia chineza pentru asta, si nici nu spun ca sunt toti la fel ... pentru ca in fiecare colt al lumii exista oameni care ar fi dispusi sa faca asta pentru bani. Dar e cumplit sa vezi caninele jupuit de viu cum se uita in camera de filmat, parca implorand iertarea si crutarea celorlalte animale. Eu una, sunt inca socata. Dupa ce vizualizati imaginile ganditi-va bine ! Nu credeti ca ar trebui sa facem ceva? Si in Romania noastra sunt prezentate "n" acte de cruzime fata de animale si nu face nimeni nimic.S...