Meniul zilei: câini.

Înțeleg că posturile de televiziune trebuie să-și câștige pâinea din ceva, dar totuși. Eu, ca simplu telespectator și cetățean al unei țări care, zic eu, a trecu de mult de epoca de piatră, mă simt pur si simplu hărțuită. Nu am voie să am un punct de vedere pentru că știrile mă obligă să mi-l schimb, nu pot să acționez așa cum aș vrea pentru că nu e bine. De ce toată nebunia asta?

Dacă v-ați născut acum două zile sau dacă tocmai v-ați dat jos de pe o navă întoarsă din spațiu acum câteva ore, vă spun eu ce se întâmplă în țara noastră. Un copil (odihnească-se în pace, îngerașul) a fost uncis de o haită de câini maidanezi. Dramă mare, normal. Șocul și mai mare. Eh, și de aici a început nebunia. Toată lumea se agită în toate părțile și aruncă cu pietre-și la propriu și la figurat-în câini. S-au format două tabere, normal: pro și contra câini.
Ok, gura lumii poate vorbi vrute și nevrute. Dar ce mă uimește pe mine sunt părinții copilașului. Azi îți bagi în pământ copiluțul de 4 anișori și mâine ești în direct pe la toate emisiunile de scandal. Hai la Acces Direct, dupaia hai La Măruță, hai peste tot. Hai să ce?! Să povestim a n-șpe mia oară cum copilul nostru a fost mâncat de câini. De unde atâta putere?! DE UNDE?
Tu, jurnalistule, care mergi la înmormântarea copilului, cum să-l întrebi pe tată: „-Ce simțiți în momentele acestea?” Ce ar putea simți? Ce-ai fi vrut să îți spună? Era la înmormântarea propriului său copil...oare ce simțea? OARE?!
Ce iubim mai mult: câinii sau copiii?
N-ai cum să întrebi asta! E ca și întrebarea aia stupidă: „pe cine iubești mai mult, pe mami sau pe tati?”. Dragostea de animale e una, dragostea pentru propriul copil e alta. Nu au absolut nicio legătură. E exact aceeași chestie ca și dragostea pentru părinți și dragostea față de iubit/soț. Îi iubești pe toți, dar nu poți spune pe care mai mult și pe care mai puțin pentru că... sunt tipuri diferite de iubire!
Câinii care l-au ucis pe Ionuț ar trebui uciși. Da, dar doar aceia. Să plătim cu viață pentru viață. Câinii aceia au ucis dintr-un motiv, dar totuși au ucis deci reprezintă un adevărat pericol. Dar cu restul câinilor ce-aveți, oameni buni?
Câinii nu ar trebui să stea pe străzi. 
Sunt de acord cu asta. Ar trebui să fie muuult mai multe adăposturi pentru ei. Acuma toată Românica se agită dacă să eutanasieze câinii maidanezi sau nu. Păi eu zic că dacă i-ar prinde pe toți și i-ar băga în adăposturi, mai devreme sau mai târziu tot vor muri ei: e foame, de boală... că doar cei care ar trebui să aibă grijă de ei, au grijă să-și umple buzunarele cu bani și curțile cu mașini. Ce contează că au fost alocate fonduri pentru îngrijirea câinilor? Lasă că pot rămâne pe străzi că se găsește vreo tanti să le arunce o bucată de pâine.
Și cică noi suntem oameni, ființe raționale, bipede.
Aham... așa ar trebui să fim. Bipezi suntem, asta se vede clar, dar la partea cu raționalitatea încă mai am îndoieli. Un câine a omorât un om: omorâm toți câini. Ăsta e un raționament, da? Eh, o mamă și-a omorât copilul. Ce facem acum? Omorâm toate mamele? Sau toate ființele umane? Că nici în cazul câinilor nu s-a ținut cont dacă sunt femele sau masculi. Deci da, omorâm toți oamenii! Un om al străzii ucide un alt om. Omorâm toți oamenii străzii? Un om obișnuit ucide alt om. Omorâm toți oamenii? Nu! Când e vorba de crime, se dau pedepse calculate în ani de întemnițare. Frumos, nu?
Nu mai vreau să mă întind că deja îmi este silă de toată situația asta. Am înțeles că Ionuț a fost ucis. Am înțeles că așa ceva nu este acceptabil. Dar este acceptabil să ucidem așa atâtea alte zeci sau chiar sute de mii de suflete?
Toată situația asta legată de eutanasierea câinilor îmi aduce aminte de o vorbă a bunicii mele:

„Să nu ucizi niciodată un animal pe lumea asta pentru că-l vei mânca pe lumea cealaltă.”

Acestea fiind spuse, dacă întradevăr se va recurge la o eutanasiere în masă nu pot decât să le urez „poftă bună” celor care se vor ocupa de operațiunea asta.
Punct.
Eutanasiați-mă.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”

Cam așa a fost la November Notes in Social Media