Tropote de gânduri...

Dup-atâta frig și ceață, iar se-arată soarele. De azi nu ne mai îngheață nasul și picioarele. A venit primăvara și am decis că-mi las să se dezgețe tot: nasul, picioarele, sufletul. Singurul lucru care-mi rămâne înghețat va fi zâmbetul. Înghețat pe mutra mea de copil cretin. Sufletul ăla mic și negru al meu are voie în sfârșit să se dezmorțească, să se întindă un pic și să se deschidă. A stat o jumătate de an sub o plapumă grea și rece care nu l-a încălzit deloc așa că soarele  ăsta de primăvară îi va face bine. 

Fetelor, și mamele voaste au o problemă cu faptul că voi nu vă măritați? Doinița suferă din cauza asta și are impresia că o să mor fără să se lege nimeni la cap cu mine. Din toată treaba asta rezultă faptul că-s eu atât de bătută-n cap încât nici maică-mea nu crede că mă va suporta cineva vreodată. Am și eu o vârstă și ar trebui să mă gândesc mai serios la toată treaba asta, nu? Am terminat facultatea, mi-am găsit un job simpatic , și ar cam fi cazul să mă pun pe treburi mai serioase. Oh... de-ar știi Doinița cât de departe e gândul ăsta cu măritișul...

O vorbă din bătrâni zice că: dar din dar se face Rai   sau cam așa ceva. Nu știu dacă e în totalitate adevărat, dar mie așa-mi place să cred. Mulți zic despre mine că sunt rea și zgârcită (dar voi să nu-i băgați în seamă), dar de fapt iubesc să fac cadouri. Îmi place să fac daruri oamenilor dragi din jurul meu care simt că merită asta. Foarte rar mi se întâmplă să ofer cadouri din obligație. De obicei dacă văd un lucru care îmi amintește de X sau de Y, îl cumpăr și i-l ofer cadou așa random, fără vreun motiv. 

Având în vedere că Iubitul a plecat din nou la muncă și m-a lăsat singură cu „vara mea” am început să îmi umplu timpul cu tot felul de activități. Pe lângă citit, uitatul la seriale și pierdutul vremii pe Tumblr sau brambura prin oraș am început să urmăresc fel de fel de canale de vlogging pe YouTube. Pot spune că sunt unele mai interesante ca altele, dar și unele mai stupide ca altele.

Hai să creștem mari! Hai să ne luăm zborul... Vrem asta? Nu. Nu vrem asta. Eu nu vreau. Simt cum cresc, cum mă schimb. Mă uit în oglindă și nu mă recunosc. Nu mai sunt „eul” care îl cunoșteam atât de bine. Nu mai sunt eul care striga la geam „mama, aruncă-mi 5 mii să-mi iau pufuleți”. Acum sunt eul care se întâlnește la o cafea cu foste colege și discută despre logodne, nunți și alte planuri mărețe de viitor. Când au trecut anii? Cum au trecut? Unde se duc? Unde s-a dus copilăria mea?

Când oamenii normali se străduiesc să termine ultimele pregătiri pentru noaptea dintre ani, eu m-am gândit să fac o analiză a anului care tocmai se termină. 2012 mi-a adus bucurii și tristețe, zâmbete, lacrimi, suspine și hohote de râs. A fost un an plin, poate unul dintre cei mai plini de până acum. Cred că cel mai bine ar fi să enumăr câteva lucruri care au marcat acest an.

Avand in vedere ca ieri m-am intors din mirifica mea vacanta la tara, m-am gandit sa ies si eu cu fetele sa mai barfim. Zis si facut! Azi dimineata am iesit cu I. la o cafea sa povestim. Intre timp au mai aparut inca trei baieti, prieteni cu I. Totul a fost frumos, am ras, am glumit, am povestit... pana s-a ajuns intr-o zona care pe mine ma depaseste grav. Doi dintre baieti au inceput o discutie in contradictoriu pe tema religiei, a credintei, a energiei si a vibratiilor din jurul nostru. Noi, ceilalti trei adica eu I. si celalalt baiat ne uitam la cei doi cum isi expun pe rand, civilizat argumentele. Am auzit fel de fel de teorii: cum ca "noi suntem orice" , "totul exista deja, noi nu creem nimic doar traim experiente" , sau ca "diferentele dintre vibratii aduc unele divergente si/sau atractii intre persoane" s.a.m.d. Nu aveam cum sa nu urmarim discutia... de la diferenta dintre nivelurile de vibratii s-a ajuns la credinta in Dumnezeu, la Vechiul si No...

Draga si iubita mea C., Poate randurile pe care le voi scrie n-au niciun sens pentru ceilalti, dar pentru tine stiu ca vor avea. Am inceput sa-ti scriu pentru ca asa am simtit. Am vrut sa-ti spun intr-un mod special si diferit (dar public, totodata) ca imi esti atat de draga ca n-am cuvinte sa-ti spun exact cat. Imi vin in minte momente de acum aproape 4 ani, cand ne-am cunoscut. In momentele acelea nici nu banuiam ce avea sa se lege intre acele doua boboace de liceu. Parea ca nu aveam nimic in comun, sau mai bine zis nu stiam sa descoperim asta. Dar vezi tu, C.? Timpul a trecut si ne-a apropiat. Probabil ca apropierea noastra nu este vazuta cu ochi buni de toata lumea, dar eu sunt multumita ca amandoua am invatat sa nu ne pese de asta. Suntem una pentru cealalta si atat. Prietenia care ne leaga sunt sigura ca va dura pentru o luuuuunga, foarte lunga perioada.  Draga si iubita mea, vreau doar sa-ti multumesc pentru ca: - esti mereu langa mine, si-mi oferi un umar pe care sa ...

E deja tarziu, si am multe sa spun... Nu e tocmai cea mai placuta modalitate de a incepe o postare, dar... let's bring it on! Dupa o pauza luuuunga si nesimtita, m-am hotarat sa revin cu cateva cuvinte, doar asa pentru a-i da un impuls blog-ului sa supravietuiasca. Sunt atatea despre care as putea scrie... hmm.. sarbatori, iarna, vacanta, sau.. scoala? :)). Azi, postarea mea nu e atat de profunda ca si celelalte... dar ma simt asa de bine dupa 3 sapatamani de vacanta incat toate gandurile mele profunde, s-au dus atat de adanc in minte, incat mi-e greu sa le scot acum la suprafata. Dupa cum stiti deja [sau daca nu stiti, va spun eu ca...], iarna n-avem aici decat de vreo 2-3 zile, ca pana acum am fost intr-un anotimp "intersezonal" [ oare exista cuvantu' asta? ]: intr-o zi era primavara, in alta ningea, ca dupa aceea sa ploua si sa mai cada cate o frunza... E palpitant asa, dar nu prea! Si totusi, intr-un final, "Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 ...

M-am tot gandit, si as vrea sa le multumesc unor persoane ca exista, si ca au aparut in viata mea. Sunt persoane ft importante pt mine si vreau sa le arat asta. Nu am avut alta idee, asa ca m-am gandit sa le dedic un articol aici pe blog :). Vreau sa mentionez ca ordinea e aleatorie, [deci sa nu va suparati pe mine :D] si ca articolul se refera doar la prieteni. Membrii familiei sunt acolo in inima mea, si poate voi scrie alt articol dedicat lor :). Iti multumesc tie: C., iubitul meu, care ma faci mereu fericita, pt ca esti mereu alaturi de mine si pt ca ma iubesti asa cum sunt eu. Andra [Cabulea], pentru ca ma asculti mereu si-mi dai sfaturi bune mereu [ nu luam in considerare momentele in care ma ispitesti laaaa.... => stii ca vei arde in Iad >:D< ] Raluca, pentru ca esti asa micutza si nebuna, si ma asculti la fel ca si Andra mereu cand sunt suparata, si pt ca putem plange amandoua, cand baietii sunt prea rai ca sa inteleaga ca gresesc.  Diana Mayer, pentru...

Simt cum sufletul mi se apropie de persoane care pana mai ieri imi erau indiferente, si se departeaza de persoanele de care credeam ca-mi pasa. Oare doar credeam ca-mi pasa? Oare de ce se schimba lucrurile atat de repede, fara sa-mi dea o explicatie. NU sunt nemultumita, sunt chiar foarte fericita asa cum sunt, dar de ce se intampla toata asa ... Cine le dicteaza ordinea? Acum un an, acum cateva luni poate, ma uitam la acea persoana si mi se parea probabil antipatica, dar astazi ma uit tot la aceeasi persoana dar vad altceva. Vad un posibil prieten, vad un suflet cald, vad totul cu alti ochi. Dar e si partea cealalta: ma uit la persoane care o data imi erau dragi, si acum imi dau seama ca nu mai inseamna aproape nimic pentru mine. E ciudat, dar asa e. Sunt simple cunoastinte si atat. Oare e bine ? Asa simt .. Nu ma intreba de ce, deoarece nici eu nu stiu raspunsul. Poate ochii mei au invatat sa vada altfel, sau sufletul meu si-a dat seama ca se poate atasa si de acele persoane.

Ma apuc sa scriu, tarziu in noapte. Ceva ma impinge sa tastez litera cu litera, cuvant cu cuvant. Un amalgam de idei si fraze imi inunda treptat mintea. Sunt o multime. Asa de multe incat imi este greu sa le selectez, sa le dau un nume, un scop, o ordine. Dar in ciuda faptului ca sunt multe au toate aceeasi tema : Relatiile de prietenie . E extrem de usor sa prezinti o persoana ca fiind " prietenul meu ", dar opreste-te o clipa!! Fa-ti ordine in suflet si gandeste-te: chiar iti e prieten? Nu cumva e doar o cunostinta cu care nu impartasesti mai mult decat un " Salut " si poate din cand in cand un " Ce mai faci?". Eu cred ca da. Chiar merita sa-i spui " prieten "? Eu, personal evit acest cuvant pentru ca de cele mai multe ori sensul lui mi-e total strain. "Ea este prietena mea de muuulta vreme...". Zau!? Ia gandeste-te! Nu cumva e doar domnisoara cu care iti petreci timpul cand nu ai altceva mai bun de facut? Nu e persoana care te caut...