Tropote de gânduri...

Astăzi vă povestesc un pic despre noua mea obsesie, și anume Bullet Journaling . Dacă vă interesează sau vă pasionează lucrurile legate de planning, organizare, agende șamd, citiți în continuare că sigur o să vă placă. Bullet Journal este un concept creat de  Ryder Carroll . Din câte am înțeles eu, omul se săturase să aibă înșirate pe birou tot felul de liste, listuțe, foi și sticky-notes așa că a găsit o modalitate de a le integra pe toate într-un sistem foarte practic. Bullet journalingul este, de fapt, o combinație între un jurnal, o agendă și un „caiet cu mâzgâleli”. Pentru a începe un bullet journal ai nevoie doar de un caiet și un pix. Nici mai mult nici mai puțin. Dar, dacă și voi stați ore în șir pe Youtube sau pe Pinterest, veți vedea acolo adevărate opere de artă în ceea ce privește bullet journalingul. Oamenii creativi au dus conceptul ăsta la rang de artă, din punctul meu de vedere, dar la origine un bullet journal a fost gândit foarte simplu și practic. Aici vă las...

Ținând cont de faptul că spătămâna asta am fost în concediu, am avut timp mai mult pentru mine. Nu am plecat nicăieri, n-am vizitat destinații exotice, nu m-am bronzat pe nici o plajă de fițe, dar am avut timp să fac lucrurile care îmi plac cel mai mul, și în mod obișnuit nu prea am timp să le fac. Astfel că am citit, am văzut câteva filme foarte faine și, desigur, nu puteau lipsi serialele din lista asta cu lucruri preferate. Așadar, în continuare, am câteva recomandări pentru voi în sensul ăsta...

De când mă știu mi-am dorit un animal de companie. Când eram micuță îmi doream un câine, dar tata niciodată nu a fost de acord cu animalele în casă. Le iubește de nu mai poate și ar fi un fel de Noe mai mic dacă ar sta la casă. Ar avea câte un specimen din fiecare, dar pensionar fericit într-un bloc de pensionari nefericiți, nu își poate îndeplini visul ăsta. Ținând cont că ai mei au adus argumente care mai de care mai logice sau mai puțin logice astfel încât să mă convingă că nu putem să creștem un câine în casă, au început să mă ducă cu zăhărelul. Prima dată mi-au luat o pereche de peruși, de care avea grijă doar mama, desigur, apoi mi-au luat un iepuraș, pe care până la urmă l-am dus la coteț pentru că era prea mare ca să-l mai ținem în cutie și să-l scot de acolo doar când aveam eu chef să mă joc cu el. Oricât de simpatice și iubibile erau animăluțele astea, nu m-am atașat așa de tare de ele așa că la un moment dat am renunțat la ideea unui animal de companie. La luarea acestei de...

Vinerea care tocmai a trecut am fost la un eveniment despre social media, așa cum v-am spus în ultimul articol. Azi vreau să vă povestesc cum a fost și să dau cumva un feedback. O să fiu sinceră și deschisă, dar mă voi axa pe părțile pozitive pentru că cele negative nu cred că sunt eu în măsură să le comentez. November Notes in Social Media a fost o conferință organizată de către fetele de la BloggingTM 2.1 . M-am înscris cu entuziasm din luna octombrie (parcă), cu toate că n-am știut exact ce va fi acolo. Am zis că dacă este despre social media și despre blogging e clar că mă interesează, așa că vineri m-am prezentat acolo rânjind. 

M-am tot gândit cum aș putea traduce titlul ăsta în română, astfel încât să sune cât mai pompos, dar am ajuns repede la concluzia că nu are rost pentru că e destul de fancy și așa. Merg la November Notes in Social Media și vă invit și pe voi. Sunt entuziasmată și abia aștept evenimentul ăsta. Cred că îl aștept mai tare decât aștept Crăciunul anul ăsta. Dar hai să vă explic exact care-i treaba.

Căldură mare, mon cher! Mare e puțin spus. E cald de se scurge vlaga din tine. Cade celulita de pe fund stând în stație și așteptând troleul. Așa de cald e. E cald de nu e aer. N-am ce respira. Ziua e cald, noaptea e cald. E cald și pace. Medicii cică recomandă să bei băuturi calde și să faci dușuri fierbinți că cică asta ajută la circulația sângelui și la menținerea temperaturii corpului. Îi cred pe cuvânt, dar să bea ei ciocolată caldă pe 40 de grade. Serios acuma. O bere rece... mmm... direct pe suflet te unge. Dar cică nu e bun alcoolul pe căldura asta că ți se urcă la mansardă și nu prea-i bine. Și atunci ce facem? Ne topim și gata?

În ultimul timp mi-e plin Facebook-ul de poze de la cursuri festive. Văd studenți pășind pragul spre a fi „foști studenți”, pragul spre viață. Văd zâmbete. Văd lacrimi de fericire. Văd cuvinte pline de mândire de la părinți care nu au avut ocazia să trăiască aceleași emoții dar le trăiesc prin prisma copiilor lor. Mi-e drag să le văd pe toate și toată treaba asta mă face să mă gândesc la mine, la faptul că a trecut un an de când eram și eu așa. Pe data de 3 iunie s-a împlinit un an de la cursul meu festiv. Un an de când am terminat facultatea. Un an de când sunt om mare cu acte-n regulă. Un an de când am devenit „fostă studentă” a Universității de Vest.

În ultimul timp mânuța din capul meu tot scrie. Și scrie, și scrie și nu pot să-i mai fac față. Nu apuc să transcriu eu pe hârtie tot ce-mi scrie ea în cap. Idei peste idei, tropăie toate. Subiectele sunt la fel de diverse și de colorate ca florile de primăvară. Una dintre idei mi-a venit acum vreo săptămână și ceva când am fost ultima data la un meci de rugby. Într-o sâmbătă, mai exact pe 9 aprilie. De atunci tot vreau să scriu despre asta și nu reușesc. Vă dați seama că nu mă apuc să scriu nici o cronică de meci nici o chestie foarte tehnică despre ceea ce înseamnă rugby-ul. Părerea proprie și personală despre sportul ăsta este tot ceea ce pot împărtăși cu voi. Azi m-am apucat să scriu pentru că a avut loc un meci de fotbal între Poli Timișoara și ceva echipă din Hunedoara (dacă nu mă înșel). Mi-a fost newsfeed-ul plin de poze de la meciul păcii: suporteri, tribune, stadion, bla bla. N-am înțeles nimic. Nici nu m-am chinuit. Dar ceea ce am observat m-a făcut să mă apuc de scris.....

Trăim într-o lume în care esența lucrurilor se pierde din ce în ce mai mult. Se judecă mult și se aruncă cu pietre extrem de des. Se spune că prima impresie contează și că într-o conversație cu o persoană nouă primele 30 de secunde sunt esențiale. În același timp am învățat că aparențele înșală . Deci până la urmă cum e? Contează prima impresie? Judecăm fiecare lucru fără a-l cunoaște în profunzime?

În ultimul timp, simt că mă inspiră tot mai multe lucruri. Ieri treceam cu troleul pe lângă penitenciar (da, în Timișoara, pușcăria e în mijlocul orașului dacă nu știați asta) și am văzut un stol de ciori zburând peste gardurile înalte ale acestuia. M-au dus cu gândul la contradicția dintre ceea ce înseamnă penitenciarul și libertatea păsărilor respective. Am vrut să scriu despre asta, dar am scris doar în capul meu. N-a mai ajuns pe hârtie. Mă inspiră multe: toamna, copiii, zâmbetele. Dar azi m-a inspirat altceva să scriu. De fapt, e vorba despre un interviu pe care l-am văzut pe Youtube și de la care voi porni să-mi aștern niște gânduri pe hârtie... electronică.

Cred că-s dereglată. Aveți și voi momente de-alea în care sunteți la muncă și vă gândiți: Pff... ajung acasă și mă trântesc în pat de nu mă mai ridic de-acolo un secol . Sau... Azi termin de citit cartea pe care am început-o săptămâna trecută. Sau... Trebuie să văd și eu filmul ăla de care mi-a zis Gigel. Cu siguranță că nu doar mie mi se întâmplă. Dar chestia e că ajung acasă și n-am chef să fac nimic. De fapt, le-aș face pe toate. Deodată. Aș citi, dar parcă m-aș uita și la film. Dar trebuie să bag la spălat. Mi-e foame. Parc-aș bea o bere. Ah, uite ce praf e pe mobilă. Trebuie să-mi fac ordine în dulap. Mă uit la serial. Ah, ce faină-i piesa asta. Ia să o ascutl de 100 de ori până mi se acrește de ea. Și poate mai scriu trei rânduri pe blog... sau... ah, e deja doișpe noaptea și n-am făcut nimic. Fuck it! Mă pun să dorm.

După o săptămână în care am fost în febra căutărilor de chirii şi a mutărilor, ieri mi-am permis să stau ca o lepră după ce m-am întors de la lucru. M-am trântit în pat şi m-am hotărât să văd un film. Neavând încă abonament la internet am fost nevoită să mă mulţumesc cu ce aveam prin laptop aşa că m-am uitat la  Magic Mike . A fost nebunie când a apărut partea a doua în cinematografe aşa că am zis că trebuie să văd şi eu după ce se topeau în halul ăla toate domniţele. Deci i-am dat play...

După un secol de caniculă a venit și vremea aia faniă de stat în casă, de numărat bani și de făcut copii. Bani n-am, copii n-am de gând să fac foarte curând așa că m-am hotărât să dau eu un pic în mintea lor. Nu-mi trebuie copii, având în vedere că abia sunt în stare să am grijă de copilul care sunt eu uneori. Plouă cu strigături în momentul de față, în Timișoara, așa că mi-am băgat un pic pe un site cu jocuri despre care am mai scris și anul trecut .

Mai nou, sunt om mare cu probleme de oameni mari. Mi-am dat seama că mă transform în femeie. Până acum nu ştiu ce eram, dar un lucru e clar: încep să mă transform în gospodină, în fată de casă. Am început să gătesc mai des, să îmi organizez viaţa şi timpul în aşa fel încât să am timp pentru activităţi casnice. Oare de ce? De când mă ştiu am aşa o slăbiciune pentru a cumpăra căni, farfurii şi alte chestii pentru casă. Nu contează că mai am acasă încă 10 spatule sau 3 polonice. Dacă văd unul care-mi face mie cu ochiul de pe raft, îl cumpăr.

A venit și momentul în care pot să respir ușurată și să mă gândesc la ce vrea mușchiul meu. Aștept momentul ăsta de 3 ani de zile și cu mai multă nerăbdare l-am așteptat anul ăsta. E un sentiment foarte aiurea să ai mereu mintea preocupată cu aceeași chestie. Să vrei să faci o mulțime de lucruri dar să te rețină acel ceva. Ceva-ul numit licență . 

Viața e prea scurtă. Din acest motiv nu are rost să citești cărți care nu-ți plac, să pierzi timp cu oameni pe care nu-i iubești și să te uiți la filme proaste. Asta e așa o chestie după care mă ghidez eu în viață. Încep o carte. Nu-mi place? O las jos și gata. Nu-mi pierd timpul. Sunt atâtea alte cărți care mă așteaptă. Nu tolerez oameni în viața mea. Ori îi iubesc ori nu-i bag în seama. N-are rost să-mi pierd anii cu oameni de la care nu am ce învăța sau cu cei care-mi dau o stare... nașpa în general. Și, desigur, nu mă uit la filme proaste! Foarte greu mă hotărăsc la ce film să mă uit. Durează mult, dar știu că atunci când dau play voi avea ce învăța din filmul respectiv. Sau măcar o să râd. Hah.

Cu toate că anul acesta se împlinesc 6 ani de când țin blogul ăsta, încă mă consider începătoare în domeniu. Sun un învățăcel care încearcă să își depășească... statutul. Nu am sute de mii de vizitatori și nici nu stă lumea la coadă să-mi lase comentarii la postări așa că mai am multe de învățat. Încerc să prind din zbor toate lucrurile bune și să fur meserie  de la cei mai buni ca mine. În fond și la urma urmei așa se învață toate meseriile, nu?  De-a lungul timpului am mai scris postări participând la diferite campanii și am învățat multe lucruri noi din asta. Așa că în cele ce urmează o să vă recomand și vouă (celor mai începători decât mine) ceva care s-ar putea să intereseze și să fie de folos.

Trăim în era tehnologiei și a vitezei. Așa obișnuia să spună diriginta mea din generală. Sunt total conștientă de treaba asta și m-am adaptat destul de bine, zic eu. Nu țin laptopul pe post de mobilă în casă, am un telefon care se crede șmart, dar nu-i deloc așa. Na, mă învârt destul de bine printre ecrane, butoane și chestii de genul. Mândră-s de mine că știu să instalez un Windows sau să gâdil imagini în Photoshop.Tare mândră! Nu că m-aș lăuda sau ceva. Dar știți și voi că tineretul se mulează ușor după tendințe și tehnologia asta nu prea i-a dat de bătăi de cap. Ba din contră. Dar ce ne facem cu generația născută cu câteva decenii înainte de '89?

În ultimul timp toată lumea îmi zice că sunt bătrână și că m-am ramolit. Câteodată îi cred, alteori nu. Cum să-mi zică mi-e că-s bătrână când eu încă mă joc și mă prostesc exact ca un copil de 5 ani. Maxim.

Trăiesc într-o lume în care am ajuns să-mi  fie frică să mai cumpăr lucruri. Fie că e vorba despre produse alimentare, produse cosmetice sau orice altceva. Peste tot ne sunt prezentate efectele nocive ale diferitelor substanțe aflate în produsele pe care ni le dorim. Carnea de pui are gripă aviară, laptele e infectat cu nu știu ce bacterie. Să nu mai spun de produsele cosmetice pe care încerc să le aleg cu foarte mare grijă pentru cu nu vreau să ajung să-mi distrug fața dintr-o neatenție.