Decizii, decizii și iar decizii...

A venit și momentul în care pot să respir ușurată și să mă gândesc la ce vrea mușchiul meu. Aștept momentul ăsta de 3 ani de zile și cu mai multă nerăbdare l-am așteptat anul ăsta. E un sentiment foarte aiurea să ai mereu mintea preocupată cu aceeași chestie. Să vrei să faci o mulțime de lucruri dar să te rețină acel ceva. Ceva-ul numit licență. 

Să nu vă gândiți că m-am stresat eu cu treaba asta. De felul meu sunt o persoană care nu se agită când vine vorba de astfel de „treburi”. Nu mă stresez nici înainte de examene, nici înainte de interviuri, deci nu m-am stresat nici înainte de susținerea licenței. Mă ghidez după ideea că dacă mă stresez nu rezolv absolut nimic. Poate mai rău complic lucrurile, că stresul nu-i chiar cel mai productiv lucru. Așa că mi-am băgat picioarele și-am zis: ce-o fi o fi! Și a fost!
Am scris 53 de pagini, am tras de ele un semestru întreg. Printre picături (de apă sau de alcool), printre întâlniri și pupăceli cu Iubitul, printre vizite la Petroșani și alegându-mă și cu un job nou, am reușit să fac o lucrare minunată care mi-a adus o frumoasă medie de 9,62. Tocilara din mine a murit. N-am luat 10 decât la prezentarea licenței. Examenul scris mi-a adus un 9,25, dar sunt mândră de mine.
După 3 ani minunați de studenție am ajuns la concluzia că am făcut niște alegeri foarte bune în viața asta.
Faptul că mereu mi-a plăcut să fiu printre primii, și să demonstrez că pot mai mult mi-a adus la bac o mirifică medie de 9,73. Ok. Recunosc, n-am dat bacul la mate, pentru că asta m-ar fi omorât cu zile, dar am reușit să iau nota asta în era în care România suferă o criză de elevi care promovează examenul maturității. Maturitate! Hah!
După bac m-am înscris la cea mai faină facultate pe care o puteam alege. În decursul celor 3 ani de facultate nu am regretat nici un moment clipa în care m-am înscris la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice. Dap! Facultatea cu cel mai lung nume din câte există. Am învățat multe lucruri frumoase, folositoare și am întâlnit oameni minunați (și nu prea). Recomand tuturor această facultate. Și nu sunt nici ironică, nici sarcastică. Mi-a plăcut. Și dacă aș fi din nou în clasa a XII-a aș alege din nou CRP-ul! O să vă povestesc cu altă ocazie mai multe despre părerile mele despre Comunicarea și PR-ul care se studiază la Vest în Timișoara.
Ultima decizie inteligentă pe care am luat-o în ultimul timp a fost alegerea profesorului coordonator al licenței. Pe această cale vreau să-i mulțumesc domnului profesor Ionel Narița pentru ajutorul acordat și pentru faptul că nu m-a stresat absolut deloc și pentru pentru că m-a lăsat să-mi scriu lucrarea în propriul meu ritm, după propriul meu stil. Mulțumesc,
Decizii de om mare. Am o agenduță nouă pe care am început să-mi organizez viața și deciziile. Scriu ce vreau să fac, ce trebuie să fac. Următorul lucru mare pe care-l voi face este înscrierea la un program de master. Dacă trei ani de zile am tot învățat să comunic cu presa, să promovez organizații și să mă ocup de ceea ce înseamnă comunicare internă, m-am gândit să-mi extind un pic orizontul și să mă axez pe resurse umane. De multă vreme mă pasionează psihologia dar sunt conștientă că n-aș putea învăța niciodată psihologie pură, sau mai rău, psihologie clinică, așa că mă mulțumesc cu partea asta de psihologie aplicată în comunicarea interumană. Vreau să lucrez cu oameni pentru că așa nu mă voi plictisi niciodată.
Știu că îmi voi toca nervii și voi vrea să-i strâng de gât pe toți, dar totuși...
Încep să deviez de la subiect așa că mă opresc aici.
Sunt în viață, am început să trăiesc, nu doar să supraviețuiesc.
Am revenit cu forțe proaspete. Subiecte am! Îmi trebuie doar chef de scris!