Tropote de gânduri...

După cum ați observat deja, am modificat un pic imaginea de ansamblu. Are alt aspect, e simplu și aerisit așa cum mi-l doream de multă vreme. Singurică m-am chinuit și l-am pus cap la cap azi dimineață. Plănuiesc de ceva timp modificările astea și iată că am reușit! Mai am câteva planuri în minte. Vreau să mai schimb (în bine, zic eu) câte ceva pe aici. De fapt, nu vreau să schimb, ci să adaug. Vreau să abordez subiecte mai diverse, vreau să mă extind un pic. Ce înseamnă asta? Păi în primul rând vreau să încep să scriu despre o pasiune de-a mea, descoperită recent, și anume bullet journaling. Nu vă dau acum detalii pentru că o să revin cu o postare separată pe tema asta. Așa că aici pe blog va exista o categorie separată numită BulletJournal , sau pe scurt #BuJo . În al doilea rând aș vrea sa scriu și despre subiecte legate de îngrijire, frumusețe, make-up. Începe să mă intereseze tot mai mult subiectul ăsta, încep să știu și eu ce e ăla un iluminator sau cum arată o pensulă ...

Acuș se fac două luni de când n-am mai scris nimic. S-a așezat praful pe blogul ăsta de mi-e groază să mă apuc să-l șterg. În tot acest timp s-au întâmplat o grămadă de chestii care mi-au stat pe tastatură, ca să zic așa, și m-au împiedicat să scriu. Idei am avut. Zilnic. Mânuța din capul meu a scris în continuu dar n-a avut cine să le transcrie. Nu încerc să mă scuz pentru că n-am mai scris. Încerc doar să justific cumva lipsa articolelor, să înțeleagă lumea de ce e liniște pe aici.

Luna noiembrie se îndreaptă încetișor spre sfârșit. Se duce la culcare lăsând loc sfârșitului. Sfârșitului de an, desigur. Sfârșitul lumii l-am trăit de prea multe ori până acum ca se ne mai pese de el: 2000, 6.06.2006, 2012. Dar se pare că avem în noi sânge Bruce Willis. Ne merităm rolurile într-un mini Die Hard. Dar până să ajungem la sfârșitul anului, am trecut printr-un sfârșit. Sfârșitul „-escu” . S-au încheiat alegerile și din 16 noiembrie ne mândrim (sau nu) cu un nou președinte.

Toamna asta s-a instalat extrem de repede. Ieri purtam tricouri azi am primit pachetul de acasă plin cu zacuscă, geci groase, paltoane și căciuli. Deja a venit luna noiembrie și parcă văd că imediat zboară și vine Crăciunul. Perioada asta a fost una destul de plină, ca sa zic așa. 

Discuțiile despre credință, religie, Dumnezeu, rugăciune, ș.a.m.d. sunt vechi de când lumea și se va discuta mult și bine pe temele acestea. Mereu se vor găsi Ion și Gheorghe la crâșma din sat și vor bea un pahar de pălincă în timp ce discută despre Leanța care merge ca nebuna la biserică sau despre Săftica, femeia care nu i-a făcut nici măcar o pomană lu' bărbatu-său răposat. Mereu se va găsi o mamaie cu frica lui Dumnezeu care încearcă să-și convingă nepoata să se mărite ca să nu mai trăiască în păcat cu iubitul ei.

Având în vedere că Iubitul a plecat din nou la muncă și m-a lăsat singură cu „vara mea” am început să îmi umplu timpul cu tot felul de activități. Pe lângă citit, uitatul la seriale și pierdutul vremii pe Tumblr sau brambura prin oraș am început să urmăresc fel de fel de canale de vlogging pe YouTube. Pot spune că sunt unele mai interesante ca altele, dar și unele mai stupide ca altele.

Româncă m-am născut, româncă vreau să mor! De ce?! Pentru că-mi iubesc țara așa cum e ea, cu bune și cu rele. Am reușit să cresc 21 de ani aici și sunt sigură că voi mai „crește” în continuare, tot aici. Nu vreau să plec „dincolo”. Nu vreau și nu vreau...

Mi-e dor, parca de inceputuri. Mi-e dor sa-mi fie bine. Ceva se schimba; si parca au fost prea multe ca sa dispara dintr-o data in amintire. As vrea sa te schimbi putin, si totusi nu vreau asta. As vrea sa redevi tu, si sa renunti la atitudinea asta dura. Vreau sa iti pese ca inainte. Poate si acum iti pasa la fel de mult, dar ai incetat sa-mi mai arati asta. Nu vreau sa regret, nu vreau sa devina totul o amintire. Te vreau in totalitate langa mine, atat cu trupul cat si cu sufletul. Spune-mi te rog, ca gresesc si dovedeste-mi ca ma iubesti asa cum cred eu ca o faci...

Simt cum sufletul mi se apropie de persoane care pana mai ieri imi erau indiferente, si se departeaza de persoanele de care credeam ca-mi pasa. Oare doar credeam ca-mi pasa? Oare de ce se schimba lucrurile atat de repede, fara sa-mi dea o explicatie. NU sunt nemultumita, sunt chiar foarte fericita asa cum sunt, dar de ce se intampla toata asa ... Cine le dicteaza ordinea? Acum un an, acum cateva luni poate, ma uitam la acea persoana si mi se parea probabil antipatica, dar astazi ma uit tot la aceeasi persoana dar vad altceva. Vad un posibil prieten, vad un suflet cald, vad totul cu alti ochi. Dar e si partea cealalta: ma uit la persoane care o data imi erau dragi, si acum imi dau seama ca nu mai inseamna aproape nimic pentru mine. E ciudat, dar asa e. Sunt simple cunoastinte si atat. Oare e bine ? Asa simt .. Nu ma intreba de ce, deoarece nici eu nu stiu raspunsul. Poate ochii mei au invatat sa vada altfel, sau sufletul meu si-a dat seama ca se poate atasa si de acele persoane.