Postări

Se afișează postări din 2015

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”

Imagine
Trăim într-o lume în care esența lucrurilor se pierde din ce în ce mai mult. Se judecă mult și se aruncă cu pietre extrem de des. Se spune că prima impresie contează și că într-o conversație cu o persoană nouă primele 30 de secunde sunt esențiale. În același timp am învățat că aparențele înșală. Deci până la urmă cum e? Contează prima impresie? Judecăm fiecare lucru fără a-l cunoaște în profunzime?

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Imagine
În ultimele zile am citit zeci de articole. Aproape toate despre #colectiv. Nu mă pot opri. Am intrat chiar și pe Mediafax ca să văd ultimele știri. Și eu nu fac chestia asta. Sunt un om nașpa și nu prea citesc știri, nu mă uit la știri. Și mai sunt și licențiată în comunicare și-ar trebui să mănânc media pe pâine, dar... Dar printre articolele astea triste și chiar macabre, am găsit, habar n-am cum, articolul ăsta. I-a dat cineva share, dar nu-mi amintesc cine. L-am citit și-am plâns. La birou. Mi-au dat lacrimile, la propriu, dar a trebuit să mă abțin că eram la lucru. Altfel aș fi plâns în hohote. Mai mult ca sigur. Dacă aveți răbdare să citiți până la final articolul respectiv (e destul de lung) o să vedeți că e vorba despre închiderea Minei Petrila din Valea Jiului. Sunt cuvinte ale minerilor care parcă sunt scrise cu cărbune ud. Udat de lacrimi. M-a atins exact la una din corzile mele sensibile care e destul de greu accesibilă: tata! Greu mă atinge ceva în zona aia... și o să v…

S-a murit în '89 ca idioții să-și poată exprima liber punctul de vedere

Imagine
Cu fiecare zi care trece de la nenorocirea de la Colectiv mi se face din ce în ce mai scârbă de oameni. Și așa îmi dau seama de ce mi-am luat pisic și de ce-l iubesc așa de tare. Pentru că el nu-i idiot și n-aruncă cu păreri în stânga și-n dreapta fără să gândească. Vreau să avertizez că postarea asta e plină de păreri foarte subiective care s-ar putea să jignească așa că îi rog pe cei mai sensibili să apese frumos x-ulețul mic din colț. Nu arunc cu pietre-n nimeni, dar am niște doze de venin care se adună în mine și le-aș scuipa în fața ălora care nu-și văd de treaba lor și aruncă cu vorbe aiurea. Eu nu le pot înțelege părerile, dar le pot respecta în timp ce mi le exprim și eu pe ale mele. Corect?

O reacție personală despre incidentul de la Colectiv

Imagine
O seară de vineri. Un club. 27 de morți. Mulți răniți. Doliu național. Milioane de păreri. Prostie multă.
Ăsta ar fi așa, un fel de rezumat al rezumatului, în caz că ați picat de pe Pluto acum 2 secunde și nu știți ce s-a întâmplat noaptea trecută în clubul Colectiv din București. Oamenii s-au dus acolo să se simtă bine, să bea un pahar, să dea un pic din cap pe muzică. Cele 27 de persoane ar fi trebuit să se ducă acasă în 4 labe, nu între 4 scânduri. S-au dus acolo și probabil ultima lor grijă era faptul dacă o să găsească sau nu un taxi liber când vor pleaca de acolo. Aparent au găsit unul... spre Rai.

Despre cum am primit cel mai fain feedback ever!

Imagine
Scriu pe amărtu' ăsta de blog de 6 ani și mereu am scris pentru mine. În primul rând pentru mine. Mi-am lăsat gândurile să tropăie pe pagini de word din multe motive: de fericire, de supărare, de nervi, de frustrare și din cine știe ce alte cauze... Îmi crește un pic sufletul meu mic și negru în momentul în care cineva vine și-mi zice „Îmi place cum scrii. Mă regăsesc și eu în unele chestii de pe-acolo.” Mi se zugrăvește instant un zâmbet tâmp pe față și nu-s în stare să zic: Vai, merci! Feedback-ul e bun. Oricum ar fi el: pozitiv sau negativ. Ideea e să vorbească lumea despre tine, E ca-n presă: nu contează CE se scrie despre tine. Important e SĂ SE SCRIE. Eh, cam așa e și cu feedback-ul pentru mine. Iubesc critica. Mai ales pe cea constructivă. Sunt deschisă la sugestii și comentarii și le accept cu același zâmbet tâmp chiar și pe cele... mai puțin dulci. Dar aseară am pățit o chestie pe care o s-o țin minte toată viața.

Petrică

Imagine
Azi sunt fericită pentru că mi-am băut cafeaua lângă un suflet mic și cald. În sfrșit mi s-a îndeplinit o dorință pe care o aveam de când mă știu. Știți voi că se zice că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul se agită în așa fel încât să-ți facă ție pe plac? Ei bine, cam așa a fost. Ținând cont de faptul că se apropie ziua mea, am hotărât că-mi doresc o pisică neagră și că ăsta ar fi cadoul perfect. Tot ce-am făcut a fost să-mi exprim această dorință în fața persoanei potrivite și iată că s-a împlinit.

Dacă îți dorești să insipri oamenii din jurul tău, uite că reușești!

Imagine
În ultimul timp, simt că mă inspiră tot mai multe lucruri. Ieri treceam cu troleul pe lângă penitenciar (da, în Timișoara, pușcăria e în mijlocul orașului dacă nu știați asta) și am văzut un stol de ciori zburând peste gardurile înalte ale acestuia. M-au dus cu gândul la contradicția dintre ceea ce înseamnă penitenciarul și libertatea păsărilor respective. Am vrut să scriu despre asta, dar am scris doar în capul meu. N-a mai ajuns pe hârtie. Mă inspiră multe: toamna, copiii, zâmbetele. Dar azi m-a inspirat altceva să scriu. De fapt, e vorba despre un interviu pe care l-am văzut pe Youtube și de la care voi porni să-mi aștern niște gânduri pe hârtie... electronică.

Cel puțin o dată în viața asta o să mă mărit!

Imagine
Fetelor, și mamele voaste au o problemă cu faptul că voi nu vă măritați? Doinița suferă din cauza asta și are impresia că o să mor fără să se lege nimeni la cap cu mine. Din toată treaba asta rezultă faptul că-s eu atât de bătută-n cap încât nici maică-mea nu crede că mă va suporta cineva vreodată. Am și eu o vârstă și ar trebui să mă gândesc mai serios la toată treaba asta, nu? Am terminat facultatea, mi-am găsit un job simpatic, și ar cam fi cazul să mă pun pe treburi mai serioase. Oh... de-ar știi Doinița cât de departe e gândul ăsta cu măritișul...

De mine cine are grijă?

Imagine
Să ai grijă de tine, pentru că nu are nimeni altcineva. Asta mi-a spus cineva aseara printr-un mesaj. Mi-a luat-o mintea la vale puțin când am citit. Mi-am dat seama că exact ăsta e adevărul și m-a lovit cumva realitatea peste ochi. Sunt genul de persoană foarte sufletistă care se implică 100% în tot ceea ce face. Îmi pun sufletul pe tavă și ofer tot ce-am de oferit fără să mă gândesc la consecințe. Și greșesc. Ar trebui să dozez un pic ceea ce am de oferit. Dau totul și eu rămân fără nimic. De mine cine are grijă?

Locurile prioritare pentru femeile cu inimoare in burtici

Imagine
De când m-am mutat în chirie în capătul lumii sunt nevoită să circul zilnic cu troleul până la birou și înapoi. De fapt oriunde m-aș duce mă duc cu troleul, ca o săracă. N-am benzină. Nici mașină. Nici iubit cu mașină. Nici prieteni cu mașină. Știți voi că cine se aseamănă se adună. Suntem o gașcă de săraci. Unii mai au biciclete. Alții nici măcar pe alea. Și așa, în ficare dimineață începe aventura cu RATT-ul. Cel mai frumos e când ești pe tocuri (ca o lady adevărată care se respectă) și trebuie să faci eforturi enorme să te ții de-o bară în timp ce încerci să nu-ți rupi gâtul sau să nu pleznești vreo babă care se împinge în tine.

M-ai citit din prima. Acum scrie-mă!

Imagine
Știu că sunt o carte deschisă. Până și coperta mi-e transparentă. Undeva pe prima pagină stă scris un titlu vag. Nu știu cum mă numesc atunci când sunt lângă tine. Sunt deschisă spre tine și spre orice. Spre viitor. Sunt o carte neterminată. Autor mi-e mama. M-a început în 1992 și m-a lăsat așa. M-a predat lumii. Și lumea a început să mă scrie. Uneori am fost scrisă cu zâmbete, cu hohote de râs. Alteori în loc de peniță delicată de stilou a fost folosită lama. Sau cuiul. Și-a durut. Au fost cuvinte scrise cu lacrimi în mine. Lacrimi și suspine. Uneori și urlete. Țipete interioare. Le-am auzit doar eu. Paginile mele s-au scris timp de 22 de ani într-un mod natural și normal. An de an. Nimic special. Un zâmbet, o lacrimă, un hohot de râs, o spaimă, o bucurie apoi un suspin. Apoi ai apărut Tu.

Dimineți alături de bărbatul vieții (mele)

Imagine
Azi îmi permit să visez cu ochii pe jumătate deschiși. Spun pe jumătate pentru că e ora nouă jumae și deja mi-e somn și pentru că am băut niște licori cu câteva grade în plus care mi-au ajuns acolo unde trebuie. În suflet. Azi visez despre bărbatul vieții mele. În ce-am scris până acum l-ați mai întâlnit voi într-o formă sau alta. N-o să vă spun despre cum arată sau ce știe să facă... pentru că nici eu nu știu. Fluturii din stomacul meu se agită pentru cineva în momentul de față, dar asta e altă poveste. Azi vă zic despre cum cred eu că o să fie viața mea cu el. El, cel care va fi acolo în cele mai potrivite momente. Care va apărea exact atunci când trebuie și care n-o să dispară niciodată. Poate l-am cunoscut deja. Poate am dormit deja în brațele lui, dar n-am de unde să știu dacă el the boy who lived. Nu știu de unde mi-a venit referirea asta la Harry Potter. Poate de la bere. Sau de la vin...

Dereglări

Imagine
Cred că-s dereglată. Aveți și voi momente de-alea în care sunteți la muncă și vă gândiți: Pff... ajung acasă și mă trântesc în pat de nu mă mai ridic de-acolo un secol. Sau... Azi termin de citit cartea pe care am început-o săptămâna trecută. Sau... Trebuie să văd și eu filmul ăla de care mi-a zis Gigel. Cu siguranță că nu doar mie mi se întâmplă. Dar chestia e că ajung acasă și n-am chef să fac nimic. De fapt, le-aș face pe toate. Deodată. Aș citi, dar parcă m-aș uita și la film. Dar trebuie să bag la spălat. Mi-e foame. Parc-aș bea o bere. Ah, uite ce praf e pe mobilă. Trebuie să-mi fac ordine în dulap. Mă uit la serial. Ah, ce faină-i piesa asta. Ia să o ascutl de 100 de ori până mi se acrește de ea. Și poate mai scriu trei rânduri pe blog... sau... ah, e deja doișpe noaptea și n-am făcut nimic. Fuck it! Mă pun să dorm.

Despre filmul cu Mihăiţă cel magic

Imagine
După o săptămână în care am fost în febra căutărilor de chirii şi a mutărilor, ieri mi-am permis să stau ca o lepră după ce m-am întors de la lucru. M-am trântit în pat şi m-am hotărât să văd un film. Neavând încă abonament la internet am fost nevoită să mă mulţumesc cu ce aveam prin laptop aşa că m-am uitat la Magic Mike. A fost nebunie când a apărut partea a doua în cinematografe aşa că am zis că trebuie să văd şi eu după ce se topeau în halul ăla toate domniţele. Deci i-am dat play...

Scrisoare către ceea ce mereu va însemna „acasă”

Imagine
Draga mea casă, dragu meu oraș, dragă Petroșani,
Încep să-ți scriu printr-o mulțumire. Îți mulțumesc că ai fost acolo și că m-ai primit în brațele tale murdare de praf de cărbune încă din prima clipă când am văzut lumina zilei... lumina murdară a soarelui. Dar așa murdar cum e, ai cel mai frumos soare... Nicăieri în lumea asta nu se bucură oamenii mai tare de soare decât se bucură minerii când ies din fundul pământului. Dragă soare din Petroșani, mulțumesc că l-ai întâmpinat pe tata în fiecare zi când a ieșit din mină și că i-ai luminat calea spre casă timp de aproape 20 de ani.

Hai să fim simpli...

Imagine
Rândurile de mai jos reprezintă o inspirație de moment. Sunt scrise într-o zi ploioasă și rece în timp ce stomacul mă doare atât de tare încât abia pot respira. Nu le citiți ca și când ar fi despre mine. Citiți-le ca și când ar fi despre voi... și atunci o să înțelegeți de fapt ce-am vrut să spun. Dacă stau să mă gândesc mai bine, nu-s nici despre mine, nici despre voi, ci sunt despre oameni... Pentru că oamenii sunt ființe frumoase, capabile de lucruri minunate. Pe cât de simple pe atât de complicate în esența lor...

Nu-i greu să dai în mintea copiilor - Partea a II-a

Imagine
După un secol de caniculă a venit și vremea aia faniă de stat în casă, de numărat bani și de făcut copii. Bani n-am, copii n-am de gând să fac foarte curând așa că m-am hotărât să dau eu un pic în mintea lor. Nu-mi trebuie copii, având în vedere că abia sunt în stare să am grijă de copilul care sunt eu uneori. Plouă cu strigături în momentul de față, în Timișoara, așa că mi-am băgat un pic pe un site cu jocuri despre care am mai scris și anul trecut.

Dorinţe de gospodină

Imagine
Mai nou, sunt om mare cu probleme de oameni mari. Mi-am dat seama că mă transform în femeie. Până acum nu ştiu ce eram, dar un lucru e clar: încep să mă transform în gospodină, în fată de casă. Am început să gătesc mai des, să îmi organizez viaţa şi timpul în aşa fel încât să am timp pentru activităţi casnice. Oare de ce? De când mă ştiu am aşa o slăbiciune pentru a cumpăra căni, farfurii şi alte chestii pentru casă. Nu contează că mai am acasă încă 10 spatule sau 3 polonice. Dacă văd unul care-mi face mie cu ochiul de pe raft, îl cumpăr.

Oamenii încuiați nu trăiesc în viitor. Se zbat între trecut și un prezent care nu există.

Imagine
Ce frumoase sunt momentele alea când simți că ești înconjurată de oameni care-ți merită toată atenția. E așa un sentiment plăcut să simți că poți discuta ore, zile în șir cu o persoană fără să rămâneți fără subiecte de dezbătut. Iubesc oamenii cu mințile deschise spre necunoscut. Iubesc oamenii cu mințile murdare. Nu jegoase! Murdare... puțin parf ici-colo nu strică niciodată, dacă înțelegeți ce vreau să spun... Iubesc să fiu înconjurată de oameni care mă fac să zâmbesc și alături de care mă pot manifesta în cel mai natural mod. Iubesc să pot bea o bere și să râgâi ca o lady adevărată în timp ce vorbesc cu omul despre... nivelul de trai din România sau despre problemele sistemului educațional din țara noastră. Treburi de oameni mari...

Decizii, decizii și iar decizii...

Imagine
A venit și momentul în care pot să respir ușurată și să mă gândesc la ce vrea mușchiul meu. Aștept momentul ăsta de 3 ani de zile și cu mai multă nerăbdare l-am așteptat anul ăsta. E un sentiment foarte aiurea să ai mereu mintea preocupată cu aceeași chestie. Să vrei să faci o mulțime de lucruri dar să te rețină acel ceva. Ceva-ul numit licență

Am o armată de soți pentru că „ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place”

Imagine
Do you know that moment? Right? Nu-s eu singura nebună, nu? Mi se întâmplă des să întorc capul după bărbați pe stradă. Mă rog, e greșit spus „întorc capul” pentru că nu fac asta, la propriu, dar mă uit luuung și zâmbesc pentru că-mi place ce văd. Și ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place, nu? V-am mai zis eu că mie nu-mi plac bărbații ăia gen Ken sau bunocii după care se topesc domnișoarele de rând. Nu am un tipar anume care-mi place deci nu vi-l pot descrie. Trebuie să aibă acel ceva care să-mi atragă mie atenția și să-mi mângâie retina. Da, în acest caz trebuie să-mi mângâie retina mea bolnavă pentru că ce are în cap nu contează pentru că oricum n-o să-l mai văd niciodată. Contează să-mi placă ceea ce văd.

Mulțumesc pentru aripi

Imagine
De multe ori m-am gândit oare cum ar fi să fiu pasăre? Să-mi iau zborul așa de fiecare dată când am eu chef și să mă duc încotro văd cu ochii. Câteodată mi-ar plăcea să am aripi și să zbor cu toate că mi-e frică de înălțime. Până va avansa știința până acolo încât să se inventeze transplantul de aripi de vultur, eu mă mulțumesc cu aripile primite în weekendul care tocmai a trecut. Am primit un set de aripi mari și frumoase care mi-au oferit o senzație pe care nu o pot înțelege decât eu și cu mine. Aripile mele nu m-au ridicat de la sol și nici n-am zburat peste mări și țări. Am zburat cu sufeltul și cu mintea în timp ce strângeam în brațe cel mai iubit bărbat din lume.

Se caută părinți (pe Facebook)

Imagine
În seara asta am dat pe Facebook peste un post care m-a întors cu susul în jos. De obicei nu sunt foarte ușor impresionabilă. Am așa, o crustă destul de groasă care trebuie pătrunsă pentru a ajunge la latura mea sensibilă. Ea există acolo, în adâncuri, dar e greu de atins. Cu toate astea, un amărât de share de pe Facebook a spart crusta și a făcut-o bucățele, pireu, apoi a mâncat-o. Urâtă comparație. Să nu mai bat câmpii...

De-aș fi o pisică neagră...

Imagine
E greu să fii om mare. Foarte greu. Ai griji, responsabilități, probleme... e nașpa. E greu să fii om, în general. Poate unii dintre voi și-ar dori să fie din nou copii. Eu nu! E greu și să fii copil. Trebuie să înveți să mergi, să vorbești, să faci caca la oliță și tot felul de lucruri de-astea complicate. Oare nu-i mai ușor să fii pisică? Mi-aș dori să fiu pisică. Una neagră și frumoasă. Și să am blana lucioasă și să mă ling toată ziua și să mă plimb ca o felină ce-aș fi. Hah.

Mă apuc de furat

Imagine
Cum am ajuns la concluzia asta? Simplu. Am fost victima unui furt iar ceea ce a urmat mi-a dat de înțeles că aș putea face asta fară să sufăr nici măcar o consecință. Ok, poate exagerez, dar o să înțelegeți ideea în rândurile următoare. Nu vreau să jignesc, nu vreau să instig pe nimeni. Vreau doar să-mi exprim punctul de vedere (așa frustrat cum e) în speranța că poate alții vor avea mai mult noroc decât am avut eu.

5 lecții de viață învățate din ”The King's Speech”

Imagine
Viața e prea scurtă. Din acest motiv nu are rost să citești cărți care nu-ți plac, să pierzi timp cu oameni pe care nu-i iubești și să te uiți la filme proaste. Asta e așa o chestie după care mă ghidez eu în viață. Încep o carte. Nu-mi place? O las jos și gata. Nu-mi pierd timpul. Sunt atâtea alte cărți care mă așteaptă. Nu tolerez oameni în viața mea. Ori îi iubesc ori nu-i bag în seama. N-are rost să-mi pierd anii cu oameni de la care nu am ce învăța sau cu cei care-mi dau o stare... nașpa în general. Și, desigur, nu mă uit la filme proaste! Foarte greu mă hotărăsc la ce film să mă uit. Durează mult, dar știu că atunci când dau play voi avea ce învăța din filmul respectiv. Sau măcar o să râd. Hah.


#blogEASTER 2015

Imagine
Cu toate că anul acesta se împlinesc 6 ani de când țin blogul ăsta, încă mă consider începătoare în domeniu. Sun un învățăcel care încearcă să își depășească... statutul. Nu am sute de mii de vizitatori și nici nu stă lumea la coadă să-mi lase comentarii la postări așa că mai am multe de învățat. Încerc să prind din zbor toate lucrurile bune și să fur meserie de la cei mai buni ca mine. În fond și la urma urmei așa se învață toate meseriile, nu?  De-a lungul timpului am mai scris postări participând la diferite campanii și am învățat multe lucruri noi din asta. Așa că în cele ce urmează o să vă recomand și vouă (celor mai începători decât mine) ceva care s-ar putea să intereseze și să fie de folos.

18 roți și 3 scărițe mi-au câștigat respectul

Imagine
Fiecare om în lumea asta are o ocupație. Fie că taie frunze la câini, fie că e inginer sau IT-ist, omul face ceva. Și cică meseria e brățară de aur. Așa zic bătrânii noștri. Dacă n-ai o meserie ești un fel de nimeni în drum care n-are un rost în viață. Că degeaba îți ocupi timpul cu lucruri inutile care nu-ți aduc nici un venit. Deci trebuie să ai o calificare, să știi să faci ceva productiv pe lumea asta. Și dacă ai și-o foaie A4 care să ateste asta ești considerat un fel de specialist. Dar ce faci când nu ai o foaie A4, ci niște cartonașe mici și roz? Și nu doar unul! Ai unul roz, unul albastru, și încă vreo câteva că fără ele nu poți face nimic.

Părerile unui „om muncitor” (adică eu) despre oameni și cărți

Imagine
Am impresia că n-am mai dat pe aici de cel puțin un secol. Să nu credeți că n-am mai avut idei sau lucruri despre care să scriu! Nici vorbă! Principalul motiv pentru care nu am mai scris este faptul că nu prea am mai avut timp. Jobul meu cel nou și facultatea îmi ocupă majoritatea timpului, iar atunci când găsesc câte o portiță de aer curat încerc să ies din casă, să fac cumpărături, să fac curat și alte lucruri de acest gen. Vă ziceam că mi-am găsit un job nou, sau mai bine zis: mi-am găsit în sfârșit un job! Lucrez la Anticariatul Socrate din Iulius Mall Timișoara așa că dacă aveți drum pe acolo vă aștept să mirosim cărți împreună :). Și așteptați-vă să tot apară postări legate despre cărți, citit și alte lucruri asemănătoare.

Mi-e frică de război

Imagine
Și mi-e frică tare. Cu fiecare articol pe care-l citesc mi se ridică părul și mi se face pielea de găină. Dacă lecțiile din cartea de istorie le citeam cu tot dragul, ceea ce citesc azi parcă nu-mi mai e așa de drag. Mi-e frică de-mi tremură inima. Mi-e frică pentru că sunt tânără și pentru că am idei și planuri și vise care nu se pot realiza printre gloanțe, praf de pușcă și cadavre. Refuz să citesc articole pe tema asta pentru că prefer să stau în prostia mea și să am impresia că n-o să se întâmple, cu toate că probabil mă înșel. Prefer să cred că nu e decât altă știre răsuflată care o să ne treacă ca glonțul pe la ureche (proastă comparație am ales!).

Cât e de ușor să mă faci fericită?

Imagine
E încă iarnă și afară plouă. Și muzica-mi urlă în căști și-mi face poftă de scris. Se apropie Sfântul Valentin și n-am chef să scriu iar despre faptul că nu-mi place deloc ideea asta. Am mai scris aici și cu toate că a trecut ceva timp de atunci, sentimentele mele sunt cam tot alea în ceea ce privește „sărbătoarea” asta. Dar m-am gândit să scriu despre ceva care are cât-de-cât legătură cu asta... Azi scriu despre cadouri și despre cât e de ușor să mă mulțumești, să mă faci fericită, să mă faci să țopăi ca o apucată.

Tanti de la 3

Imagine
Azi mi-am adus aminte de cineva. O persoană dragă mie. O vecină din blocul de vis-a-vis. Una din puținele vecine pe care le-am îndrăgit cu adevărat. O femeie care emana drăgălășenie și căldură de fiecare dată când vorbeam cu ea. Azi mi-am adus aminte de „tanti de la 3” sau „tanti cu râsul de vrăjitoare”. Așa obișnuiam să o numesc în sinea mea. Niciodată n-am știut cum o cheamă cu adevărat... de fapt nici n-a contat. Mi-a zis mama de câteva ori cum o cheamă de fapt, dar n-am reținut. Pentru mine a fost mereu tanti de la 3.

Plăceri nevinovate

Imagine
A venit și momentul în care mă simt liberă. Așteptam de ceva timp să vină clipa când mă pot apuca de scris fără să am vreo mustrare de conștiință. A trecut sesiunea și ideile mele au început să zburde libere prin cap fără să se simtă constrânse de faptul că am de predat un proiect sau de citit o carte pentru nu știu ce examen. Acuma pot să citesc, să scriu, să mă uit la filme și să-mi pierd vremea uitându-mă pe pereți fără să mă gândesc că am atâta treabă și eu nu fac nimic în privința asta.

ȘOC! Am 22 de ani și nu-mi plac cluburile!

Imagine
De mult nu mi s-a mai întâmplat să citesc ceva și brusc să mă trăznească o inspirație de-aia în așa hal încât să mă apuc să scriu și eu. Azi s-a întâmplat. Și uite așa mă apuc acuma, târziu în noapte să scriu despre cluburi și paranghelii cărora nu le găsesc rostul pe pământul ăsta. Poate-s eu bătrână tare și de aia nu le am cu chestiile astea cool, dar sinceră să fiu niciodată nu mi-au plăcut. Așa că vârsta nu cred că are un impact în toată treaba asta...



Mulțumesc, 2014! (și) Te rog, 2015!

Imagine
Începe să mă enerveze zăpada de afară. Nu-i mai văd rostul. Rog persoanele iubitoare de iarnă și de frig să mă scuze, dar mi-au ajuns zecile de grade Celsius cu minus pe care le-am suportat. Să vină vara, zic! S-au dus toate: și sărbătorile și vacanța... până și Țuți a plecat la muncă... iarna de ce mai stă? Și pentru că s-a terminat un an și a început altul, încep și eu în forță cu scrisul pe blog. Nu încerc să mă mint singură și să-mi fac planuri pentru că știu că nu prea mă pot ține de ele. Las vremea să treacă și văd eu ce fac. Până una-alta m-am gândit să subliniez câteva lucruri pe care le-am făcut/trăit în 2014 și poate chiar să conturez o dorință-două pentru anul care tocmai a început.