Mă apuc de furat

Cum am ajuns la concluzia asta? Simplu. Am fost victima unui furt iar ceea ce a urmat mi-a dat de înțeles că aș putea face asta fară să sufăr nici măcar o consecință. Ok, poate exagerez, dar o să înțelegeți ideea în rândurile următoare. Nu vreau să jignesc, nu vreau să instig pe nimeni. Vreau doar să-mi exprim punctul de vedere (așa frustrat cum e) în speranța că poate alții vor avea mai mult noroc decât am avut eu.
Așa că... în data de 24 martie, mergeam spre lucru ca un om responsabil ce sunt. Punctuală din fire, am zis că vreau să ajung un pic mai repede, că poate-poate am timp să și mănânc ceva. Deci m-am urcat în troleu, din Piața 700 (cei din Timișoara vor înțelege și indicativele astea :D). Buuun, înainte de stația Mărăști (care e exact următoarea), cineva mă întreabă dacă voi coborî la prima. Zic frumos că nu, și mă dau la o parte. Nu trec 20 de secunde că cineva îmi pune din nou aceeași întrebare. Din nou răspund că nu și mă întind să mă țin de bara aia nenorocită ca să nu mă împrăștii în timp ce troleul vira la dreapta. Pam-pam, înghesuială... puii mei. Persoanele astea coboară frumos din troleu, se închid ușile și unul dintre ei se uită la mine și-mi zâmbește. Troleul pleacă și eu bag mâna în buzunar să-mi verific telefonul... care desigur nu mai era acolo. Probabil că m-am albit la față în timp ce mă pipăiam ca disperata încercând să-mi dau seama unde putea dispărea telefonul meu. Le întreb pe fetele de lângă mine dacă n-au văzut pe cineva umblându-mi prin buzunare. Nimeni n-a văzut nimic. Una dintre fete mi-a zis că și ei îi agățase o duduie geanta cu umbrela, împindându-se în ea. Îi spun șoferului ce s-a întâmplat. Un bărbat îmi spune că sunt camere de supraveghere în troleu și că m-aș putea uita să văd cine mi l-a furat exact. Șoferul mi-a dat numărul de telefon de la RATT. O fată a fost drăguță și a coborât cu mine la Mall și mi-a dat telefonul ei să sun la RATT și la Poliție. Cei de la RATT mi-au zis că acele camere sunt funcționale dar pot fi verificate doar de Poliție. Perfect, zic. Sun la 112, ajung să vorbesc cu Poliția care prin cuvinte puține îmi dă de înțeles că n-o să-mi mai văd telefonul dar că mă pot duce totuși să depun o plângere.
Vreau să menționez că e prima dată când am sunat la 112. Prima dată când mi s-a furat ceva. Eram super panicată. Nu știam dacă să plâng, să țip, sau să pleznesc pe cineva.
Desigr că am fost și la Poliție, ca un cetățean responsabil. Ce-am trăit acolo mi-a schimbat părerea despre autorități într-un hal pe care nu-l credeam posibil. De felul meu sunt o persoană destul de optimistă și am zis că na, mă va ajuta cineva într-un fel...
Așa că ajung la Poliția Municipală.
- Bună ziua. Vreau să depun și eu o reclamație.
- Bună ziua. Ce s-a întâmplat?
- Mi s-a furat telefonul în troleu.  În momentul ăla i s-a schimbat expresia domnului polițist. Am citit pe mutra lui ceva de genul: ah... încă unul. Hai zi, ce-ai pățit.
I-am explicat toată treaba și am primit următorul răspuns de la un ins care nu știu exact ce căuta acolo sau cine naiba era. În primul rând era îmbrăcat în civil și în plus și-a aprins o țigară foarte calm în timp ce-mi spunea următorul lucru:
- Domnișoară, l-ați văzut EFECTIV pe hoț cu mâna în buzunar?
- Nu. Zic eu. Dar erau camere în troleu...
- Domnișoară, EFECTIV a văzut cineva ce s-a întâmplat? Aveți vreun martor?
- NU. Zic. Dar camerele alea... am vorbit cu cei de la RATT...
- Domnișoară, în cazul acesta noi n-avem ce face. S-a abrogat legea care ne dădea voie să urmărim telefoanele furate prin GPS, deci legal n-avem cum să vă ajutăm. Și dacă mi l-ați arăta pe stradă pe cel care v-a furat telefonul, eu aș putea să vă confirm că e hoț dar n-aș avea ce să-i fac LEGAL.
- Păi...(deja rămâneam fără cuvinte) și atunci eu ce fac? Dacă nici Poliția nu mă poate ajuta...
- Dvs. puteți depune plângere, e dreptul dvs. Dar eu v-am explicat cum stă treaba... să știți de la început că n-avem ce face...
Tipul ăsta super cool cu țigara lui cu tot a ieșit afară și am rămas cu polițistul care din nou mi-a dat de înțelesc că n-au ce face și că pot depune plângere, dar, citez: telefonul oricum nu-l mai vedeți. Puteți depune plângere, dar să știți că numai vă vom purta pe drumuri degeaba, că oricum nu se va rezolva nimic. Nu noi facem legea.
Mulțumesc frumos pentru ajutor! Nu voi faceți legea, deștepților, dar voi sunteți legea! Cui să mă plâng dacă nu vouă? După cum le-am spus și lor... înseamnă că îi lăsăm pe șmecherii ăștia să ne fure și noi stăm să ne uităm la ei și eventual să le strângem mâna și să le mulțumim că nu ne-au dat cu ceva în cap înainte să ne fure telefonul, pachetul de țigări sau guma de mestecat din geantă. Mă gândeam eu că legile în țara noastră sunt făcute doar așa... ca să vină în sprijinul celor care vor să se îmbogățească, dar chiar așa?
Long story short: ne putem apuca de furat că cică poliția n-are ce să ne facă. Minunat! EFECTIV, dacă nu ne vede nimeni făcând asta se aplică frumos zicala: hoțul neprins, negustor cinstit. Și uite ce frums ne respectăm noi vorbele din bătrâni, dar abrogăm legi care pot ajuta oamenii, în general.
Cică nu noi facem legea. Păi na... eu înțeleg asta, dar nu mi se pare normal să ridici din umeri în fața mea. Eu, cetățean păgubit. Ridici din umeri și-mi dai de înțeles că asta-i soarta. Deal with it, nu?
Și cel mai trist este că ăsta e un caz destul de fericit, că n-am fost băgubită decât de vreo 600 de lei, că atâta valora telefonul. Dar sunt alții care se aleg cu capete sparte, cu cuțite-n inimă și deh, dacă EFECTIV nu l-ați văzut pe hoț... legal n-avem ce să facem. Minunat! Minunat! Bravo, Poliția Română!
În situații de-astea stau și mă gândesc... oare uniformele alea le poartă doar așa, de design? Adică înțeleg că bărbații în uniformă arată demențial, dar în teorie țoala aia îți dă și o oarecare putere, nu? Aparent nu. Și cică ei nu pot face nimic legal. Hmmm... atunci oare ar trebui să ne facem noi propria lege? Ca-n junglă? Măcar să-mi zică... să știu să-mi înlocuiesc șpreiul cu piper din geantă cu o sabie de ninja sau ceva... că-mi fac eu legea. EFECTIV, n-o să mă vadă nimeni... că cică asta e important. Dacă nu te vede nimeni, aia e. Bravo ție, ninja ce ești. Ca vântu și ca gându ai umblat. Ești cumva invizibil, Harry Potter mic? Și ție ți-a lăsat tatăl tău moștenire o Pelerină invizibilă? Cică pe camere nu se vede nimic... și dacă se vede, se vede doar de la brâu în jos. Așa mi-a zis nenea de la Poliție. Atunci, mă întreb, sunt puse acolo doar ca să vadă ăia de la RATT ce pantofi frumoși am? Probabil, nu?
Și uite așa, dragii mei, am ajuns la concluzia că mă apuc de furat. O să iau niște lecții de coordonare, că eu îs mai împiedicată un pic. O să fiu un mic ninja pe care nu o să-l vadă nimeni și umblu clandestină prin trolee și tramvaie să-mi fac de cap. Că dacă nu mă vede nimeni EFECTIV, atunci mă îmbogățesc.
Și ca să aduc și un argument mitic, mi-ar plăcea enorm să mai poată fi aplicate măsuri precum tăiatul mâinii, trasul pe roată, trasul în țeapă sau picătura chinezească. Zic numa așa, poate cineva va citi gândurile astea și va face o propunere undeva. Poliția cică nu face legea, deci cu ei n-avem ce vorbi... dar vreun procuror sau ceva nene de-ăsta sus-pus va pune o vorbă bună și pentru mine.
Problema nu e că mi s-a furat telefonul. Problema e că nu se poate face nimic... și uite așa va fi pusă în aplicare o altă zicală românească: cine fură azi un ou, mâine va fura un bou, sau va da în cap cuiva, sau va viola o bătrână ca să-i fure pensia. Dap, se întâmplă! Și hoțul e tot hoț orice ar fura. Și dacă EFECTIV nu-l vede nimeni, atunci Poliția va ridica din nou din umeri, nu? Raționamentul meu logic cam așa funcționează. Vă rog, corectați-mă dacă greșesc.

Rândurile de mai sus sunt încărcate de o profundă frustrare și sunt un fel de haz-de-necaz. N-am exagerat cu absolut nimic, și știți foarte bine că asta-i lumea în care trăim. Ce-am scris mai sus nu este decât un exemplu care întărește o idee mai veche de-a mea: Românie dragă, ești așa frumoasă, dar e tare păcat de tine. Frumoasă ești, dar tare-s proști oamenii care te conduc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Un fir de pătrunjel și-o amintire.

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”