Părerile unui „om muncitor” (adică eu) despre oameni și cărți

Am impresia că n-am mai dat pe aici de cel puțin un secol. Să nu credeți că n-am mai avut idei sau lucruri despre care să scriu! Nici vorbă! Principalul motiv pentru care nu am mai scris este faptul că nu prea am mai avut timp. Jobul meu cel nou și facultatea îmi ocupă majoritatea timpului, iar atunci când găsesc câte o portiță de aer curat încerc să ies din casă, să fac cumpărături, să fac curat și alte lucruri de acest gen. Vă ziceam că mi-am găsit un job nou, sau mai bine zis: mi-am găsit în sfârșit un job! Lucrez la Anticariatul Socrate din Iulius Mall Timișoara așa că dacă aveți drum pe acolo vă aștept să mirosim cărți împreună :). Și așteptați-vă să tot apară postări legate despre cărți, citit și alte lucruri asemănătoare.
Mda... și uite așa nu mai am eu timp să îmi pierd vremea. Îmi place locul în care lucrez pentru că mereu dau peste lucruri noi, oameni ciudați, situații inedite pentru mine. Și nu prea mă plictisesc. Lucrez aici de 3 săptămâni, dar am dat peste fel de fel de oameni care m-au șocat într-un mod pozitiv sau negativ.
Eu, personal, trăiesc cu impresia că românii nu prea citesc. Și când zic asta nu mă refer doar la cărți. Ei nu citesc în general: nici cărți, nici reviste, nici ziare. Nici măcar etichetele de pe alimentele pe care le cumpără. Și știu că e trist, dar n-are rost să mor eu de grija lor. E strict problema lor dacă vor să zacă așa într-o stare de prostie acută.
În cele 3 săptămâni de când lucrez la anticariat am întâlnit câteva situații pe care ar fi păcat să nu vi le povestesc și vouă.
În primul rând am fost uimită să văd că publicul masculin frecventează mai des anticariatul decât doamnele. N-am stat să număr care e procentul exact, dar așa, ochiometric, bărbații vin mai des să cumpere cărți.
În al doilea rând, n-am putut să nu-mi exprim mirarea când o doamnă a venit să caute o carte de Haruki Murakami pentru fiul ei din clasa a VI-a. Eu n-am citit nici un titlu scris de Murakami, dar din câte știu sunt niște cărți destul de greoaie pe care un copil de clasa a VI-a nu le-ar putea digera așa ușor. Dar iată că se poate.
În al treilea rând iubesc familiile care își aduc copiii să își aleagă cărți cu povești. Indiferent dacă cel mic are 5 ani și alege cartea în funcție de poze, sau dacă are 12 și o alege pentru a o citi el singur, situația asta îmi dă așa o speranță că pensia mea va fi plătită de o generație care va citi mai mult decât generația mea. Desigur că asta e o dorință de-a mea. Nimeni nu garantează că se va întâmpla asta.
Astea sunt lucrurile drăguțe pe care le-am văzut. Acuma vin cele mai puțin frumoase.
Oameni buni, este un anticariat, NU o bibliotecă!! Nu o dată am auzit: Uite Gigel, vezi biblioteca? Vezi câte cărți are? Da, are cărți și cu siguranță copilul o vede, dar cu siguranță asta nu e o bibliotecă!
Am întâlnit oameni care au venit să cumpere cărți en-gros ca să-și umple biblioteca. 10 roșii și 10 verzi că arată bine așa și dacă sunt mai groase par mai multe. E trist deoarece cărțile alea vor strânge praf pe un raft într-o casă oarecare. Dar după cum spunea și diriginta mea din liceu, cu siguranță într-o zi cărțile alea vor fi găsite de cineva care le va aprecia pentru ceea ce conțin ele nu pentru felul în care arată.
După cum spuneam și la început, am impresia că românii nu prea citesc. Și lucrul acesta se vede în felul în care se poartă, în felul în care vorbesc și mai ales în felul în care gândesc. Sper doar că încet, încet vom începe să realizăm cât de importantă e lectura în viața unui om și atunci vom pune mâna măcar pe ziarul de dimineață dacă nu pe o carte de filosofie.


Comentarii

  1. Aha, deci o sa te gasesc acolo cand trec pe la mall :) Apropos, ce fain job, mi-ar placea si mie :)

    Si ontopic: am mai auzit chestia cu oamenii care isi cumpara carti sa umple biblioteca :( unii chiar cauta cele mai scumpe dintre ele, ca dea bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să fiu eu la lucru când o să treci pe la Mall :).
      Cei care au venit la mine n-au avut pretenții în legătură cu titlurile. Cred că și dacă le dădeam dubluri n-aveau nimic împotrivă.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”

Cam așa a fost la November Notes in Social Media