Dacă îți dorești să insipri oamenii din jurul tău, uite că reușești!

În ultimul timp, simt că mă inspiră tot mai multe lucruri. Ieri treceam cu troleul pe lângă penitenciar (da, în Timișoara, pușcăria e în mijlocul orașului dacă nu știați asta) și am văzut un stol de ciori zburând peste gardurile înalte ale acestuia. M-au dus cu gândul la contradicția dintre ceea ce înseamnă penitenciarul și libertatea păsărilor respective. Am vrut să scriu despre asta, dar am scris doar în capul meu. N-a mai ajuns pe hârtie. Mă inspiră multe: toamna, copiii, zâmbetele. Dar azi m-a inspirat altceva să scriu. De fapt, e vorba despre un interviu pe care l-am văzut pe Youtube și de la care voi porni să-mi aștern niște gânduri pe hârtie... electronică.
Astă vară am fost la concert la Dub Fx. A fost în Timișoara și a fost minunat. Cred că a fost aproape cel mai frumos lucru pe care l-am trăit vara asta. Mi-a prins atât de bine să-l văd live pe omul ăsta de-mi venea să nu mai plec acasă de-acolo. Îl iubeam înainte să-l văd live, dar așa de bine a picat concertul ăsta în perioada respectivă încât simțeam pur si simplu cum îmi vibrează sufletul pe versurile:
Rest your head now little girl 
You're on your way now 
Open your mind up to the sky 
And fly away now... 
Aveți un link cu piesa aici, în caz că nu știți despre ce vorbesc. Eu urăsc agitația și credeam că nu o să mă simt bine printre atâția oameni care dau din capete și din mânuțe în timp ce omul ăsta dă tot ce-are mai bun din el pe scenă. N-a fost deloc așa. Am fost atât de calmă și m-am simțit atât de bine încât parcă n-aș mai fi plecat acolo. Parcă a cântat vreo 2 ore, dar nu mi-am dat seama când și cum au trecut... N-am mai văzut un concert în care artisul să pună atâta suflet în ceea ce face. Era prezent pe scena aia cu trupul și cu sufletul și era calm și în același timp agitat... Nu pot să explic exact.
Azi am găsit pe Youtube câteva filmări de la concert și mi-a vibrat un pic inima și-am rânjit în timp ce am revăzut din nou totul. Am găsit și un interviu scurt cu el, dinainte de concert. Vorbea acolo despre cum a început tot proiectul Dub Fx și cum a plecat el din Australia și a început să cânte pe străzile din New York de plăcere. Cică face artă. Și ce artă...
Ce mi-a plăcut la nebunie a fost momentul când a spus că îi place ca în muzica lui să bage câteva versuri care să pună oamenii să gândească pe lângă linia melodică pe care să se bâțâie și să dea din cap. Și prin toate astea zicea că vrea să inspire oamenii. Cât de frumos... Nu? Un artist care vrea ca oamenii care-l plac să gândească un pic, nu doar să se zbenguie agitați... să inspire oameni. Doamne, cât de tare mi-a plăcut chestia asta! Și-a propus să inspire oamenii prin muzica lui și reușește să facă asta. Sunt sigură că nu-s singura pe care o apucă filmele de fiecare dată când ascultă piesele lui...
Și adevărul e că piesele lui au ceva special care nu te lasă să le asculți doar așa de plictiseala... trebuie înțelese cumva, într-un fel anume. Mie, personal, îmi intră direct la suflet unele... și-mi dau așa o stare de bine.
Câte din piesele difuzate la noi în țară v-au inspirat vreodată? Ați ascultat vreodată melodii „contemporane” care să vă facă să ziceți: „bă, asta da!”. Ok, ritmul unor e drăguț și îți dă așa o stare (asta dacă nu seamănă a manea), dar versurile... dă-le-n spanac, că alea nu pot fi numite versuri. Zici că-s cuvinte luate în ordine aleatorie și trântite pe o linie melodică să dea bine... nu contează că n-au înțeles sau că n-au nicio legătură cu titlul sau contextul piesei. Mama ei! Sună bine? Sună! Dă-o pe radio să se poată rupe pișcoatele de 13 ani pe ele, sau să sufere, sau ce mai fac oamenii pe melodiile astea...  Ok, ok, sunt și excepții, dar puține!
Eu sunt genul de om care ascultă chiar orice gen de muzică: de la doine și cântece patriotice la rock și dubstep, dar foarte rar găsesc câte un artist care să-mi atingă coarda sensibilă prin toate piesele lui. Da, ok, îmi place o piesă de la unul, una de la altul... dar de la Dub Fx n-am găsit nici măcar una care să nu-mi placă! Nici măcar una! Îmi place de el, îmi place ceea ce face și-s extrem de bucuroasă că l-am putut vedea live.

Vă las aici un link cu interviul despre care vă spuneam, să vedeți și voi despre ce e vorba.

*Vreau să precizez faptul că articolul ăsta n-a fost scris la cerința nimănui. Nu-i nici advertorial nici reclamă. E pur si simplu exprimarea unei preferințe. Tratați-l ca pe o recomandare dacă vreți...
sursă foto
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Un fir de pătrunjel și-o amintire.

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”