Locurile prioritare pentru femeile cu inimoare in burtici

De când m-am mutat în chirie în capătul lumii sunt nevoită să circul zilnic cu troleul până la birou și înapoi. De fapt oriunde m-aș duce mă duc cu troleul, ca o săracă. N-am benzină. Nici mașină. Nici iubit cu mașină. Nici prieteni cu mașină. Știți voi că cine se aseamănă se adună. Suntem o gașcă de săraci. Unii mai au biciclete. Alții nici măcar pe alea. Și așa, în ficare dimineață începe aventura cu RATT-ul. Cel mai frumos e când ești pe tocuri (ca o lady adevărată care se respectă) și trebuie să faci eforturi enorme să te ții de-o bară în timp ce încerci să nu-ți rupi gâtul sau să nu pleznești vreo babă care se împinge în tine.
Dar și aventura asta are părțile ei faine. Într-o zi am avut norocul de-a prinde un loc liber. Pe scaun. La geam. Și-n timp ce beleam eu ochii la lumea care se desfășura dincolo de geamul relativ curat al troleului mi-a atras atenția ceva. E vorba de stickerele lipite pe geam care indicau faptul că locul pe care-mi odihneam eu sufletul era loc prioritar pentru persoanele cu dizabilități, pentru gravide sau pentru femeile cu copii. Nimic special. Ce m-a făcut pe mine să zâmbesc a fost ilustrarea locului pentru gravide care arată cam așa:
Mi s-a părut atât de simpatic încât zâmbeam singură. E frumos gândit, frumos ilustrat. Om cu burtă în care crește o inimă. Simplu și frumos. Poate-s eu sensibilă dar chiar mi-a făcut ziua mai frumoasă chestiuța asta și de fiecare dată când merg cu RATT-ul mă uit la stickerul ăsta. 
Locurile alea sunt indicate ca fiind prioritare, dar nu știu cât de mult se respectă asta. Nu doar o dată am văzut câte o graviduță stând în picioare în timp ce flăcăul înalt ca bradul (și aparent prost ca gardul) ocupa falnic și semeț locul prioritar. Ce? Doar și el plătește doi lei pe bilet la fel ca și gravida, nu? 
Oi fi eu femeie și empatizez mai bine cu viitoarele mămici. Poate-mi patinează hormonii într-un fel când mă gândesc că într-o zi (destul de îndepărtată) voi avea și eu o inimă în burtică și voi face exerciții de echilibristică prin troleu în timp ce un vlăjgan își va scobi resturile de șaorma de printre dinți în timp ce-mi ocupă locul rezervat mie...
Doinița (mama) are planuri mari pentru mine. Sau cel puțin avea. Spera că mă mărit, că-i fac o nepoțică, dar eu ce-am făcut? Am pus capăt unei relații pe care ea o vedea concretizându-se într-o nuntă și-un botez. Lasă, dragă Doinița, că o să mă mărit eu până la urmă. Nu-ți fă griji! O să-ți fac doi nepoți, nu unul. O să vezi tu! 
Până una-alta hai să lăsăm lucrurile să se așeze. Lasă-mă să-mi văd de ograda mea. O să adopt un mâtz până reușesc să găsesc un bărbat de-ăla înalt și cu bani cum vrei tu. Mi-ai zis să nu-mi mai găsesc iubit, ci bărbat de care să țin și cu care să mă vezi așezată la casa mea. O să se întâmple și asta, dar acuma vreau o pisică. Mă antrenez... exersez. Pricepi mătăluță?
Să mă mărit și să fac un copil ca mai apoi să nu-mi cedeze nimeni locul în troleu? Păi treabă-i asta? Nu mai bine adopt un mâtz mic și negru și-l țin în casă și-l las să toarcă și să se alinte printre pernuțele moi din pat? Nu zic eu bine?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”

Cam așa a fost la November Notes in Social Media