De mine cine are grijă?

Să ai grijă de tine, pentru că nu are nimeni altcineva. Asta mi-a spus cineva aseara printr-un mesaj. Mi-a luat-o mintea la vale puțin când am citit. Mi-am dat seama că exact ăsta e adevărul și m-a lovit cumva realitatea peste ochi. Sunt genul de persoană foarte sufletistă care se implică 100% în tot ceea ce face. Îmi pun sufletul pe tavă și ofer tot ce-am de oferit fără să mă gândesc la consecințe. Și greșesc. Ar trebui să dozez un pic ceea ce am de oferit. Dau totul și eu rămân fără nimic. De mine cine are grijă?
Nimeni nu are grijă de mine. Doar eu. Și asta înseamnă că trebuie să mă lup eu, cu mine, ca să-mi fie mie bine. Să mă agit eu pentru mine. Să-mi ofer mie totul și să încetez să le mai ofer altora. Poate le ofer lor exact ceea ce eu am nevoie cel mai mult. Le dau lor lucruri de care eu am cea mai mare nevoie. Și le dau tot. C-așa-s eu.
De foarte multe ori am renunțat la binele meu pentru a face bine altora și i-am pus pe alții pe primul loc. Am făcut în așa fel încât să le fie lor bine, să fie ei fericiți și eu am fost aia care și-a băut cafeaua singură în timp ce se gândea că... uite ce-ai oferit și ce-ai primit înapoi.
Știu că atunci când faci un bine nu trebuie să aștepți să primești ceva înapoi. Niciodată n-am așteptat. Am făcut totul cu drag. Cu prea mult drag. Nu m-am gândit niciodată la mine. Dar câteodată parcă-ți vine să-ți dai două palme și să-ți spui: Băăă fatăăă, mai ho! Tu nu vezi că numai tu te agiți? Mai lasă-i și pe alții să aibă grijă de tine. 
Dar nu-mi place să depind de alții. Îmi place să câștig doar ceea ce merit. Și dacă nu câștig nimic, există două variante pentru care se întâmplă asta: ori chiar nu merit, ori munca mea nu e apreciată în felul în care ar trebui. Altfel nu-mi explic.
Să vă dau un exemplu concret:
Dacă n-am mâncare gătită în frigider prefer să mănânc niște pâine cu zacuscă decât să-mi gătesc ceva doar pentru mine. Dacă știu că vine cineva în vizită mă dau de-a dura și fac cea mai bună mâncare din lume. Și o gătesc cu atâta drag și pun atâta suflet... Când gătesc pentru mine gătesc sec. Nu prea mă interesează cum arată mâncarea la final. Comestibilă să fie. Eh, când gătesc pentru altcineva, trebuie să fie totul impecabil. Să fie bună, să miroasă bine și să arate într-un mare fel.
Și asta se aplică în toate, nu doar când vine vorba despre gătit. Îmi dau silința să-i fac pe alții fericiți și de cele mai multe ori prin lucruri mărunte, care după părerea mea contează enorm. Acuma nu știu care-i părerea lor.
Dar, cred că a venit momentul să mă mai pun și pe mine pe primul plan și să fac să-mi fie mie bine prima dată și apoi lor. Citisem undeva că nu trebuie să lași lucrurile să se întmple în așa fel încât fericirea ta să fie legată de o persoană anume. Tu trebuie să fii singura persoană de care depinde fericirea ta. Restul o pot influența, dar tu trebuie să fii pionul principal.
Așa că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea și trebuie să am grijă de mine și de fericirea mea pentru că doar eu pot face asta cel mai bine. Restul își pot aduce contribuția într-o mică sau mare măsură, dar dacă ei într-o zi nu vor mai fi acolo... rămân tot eu. Eu și cu mine.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Un fir de pătrunjel și-o amintire.

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”