Hai să fim simpli...

Rândurile de mai jos reprezintă o inspirație de moment. Sunt scrise într-o zi ploioasă și rece în timp ce stomacul mă doare atât de tare încât abia pot respira. Nu le citiți ca și când ar fi despre mine. Citiți-le ca și când ar fi despre voi... și atunci o să înțelegeți de fapt ce-am vrut să spun. Dacă stau să mă gândesc mai bine, nu-s nici despre mine, nici despre voi, ci sunt despre oameni... Pentru că oamenii sunt ființe frumoase, capabile de lucruri minunate. Pe cât de simple pe atât de complicate în esența lor...

Hai să fim simpli... să ne uităm unul în ochii celuilalt și să zâmbim. Sincer. Din suflet. Spre necunoscut. Hai să nu ne ascundem zâmbetele. Să le lăsăm să ne zugrăvească fericirea pe chipuri. Hai să fim noi. Să ne jucăm și să ne batem. Nu o să te mușc și nu o să te lovesc. Nu cu dinții, nu cu palmele. Lasă-mă să-ți mușc din suflet. Să iau o bucată, oricât de mică, și să o pun la presat într-o carte. Să rămână doar a mea. Lasă-mă să te lovesc cu hohote de râs, cu zâmbete și să te ud cu lacrimi de fericire.
Hai să nu ne agităm. Hai să stăm calmi și să privim leneși un film în timp ce bem o bere rece. Aceeași bere. Și apoi lasă-mă să adorm în brațele tale... să mă simt mică și fericită. Cum nu m-am mai simțit demult... 
Lasă-mă să te ating. Lasă-mă să-ți simt pielea măcar cu un deget. Să știu că ești încă acolo și că ești real.
Lasă-mă să te privesc în timp ce dormi. Lasă-mă să-ți mângâi barba țepoasă cu degetele... o să te gâdile puțin, o să strâmbi un pic din nas și o să te întorci cu spatele la mine în timp ce-ți tragi plapuma peste cap...
Și o să te privesc în continuare ca pe un copil ce ești. Liniștea care ți se citește pe chip în timp ce dormi ascunde multe furtuni. Sunt sigură. 
Hai să fim simpli. Cheamă-mă la tine și spune-mi să fiu cuminte. Lasă-mă să adorm lângă tine. Apoi fă ce vrei tu, dar rămâi acolo până mă fură somnul. Apoi fură-mi tu... liniștea și sufletul...