Dovleci, lumânări și președinți

Toamna asta s-a instalat extrem de repede. Ieri purtam tricouri azi am primit pachetul de acasă plin cu zacuscă, geci groase, paltoane și căciuli. Deja a venit luna noiembrie și parcă văd că imediat zboară și vine Crăciunul. Perioada asta a fost una destul de plină, ca sa zic așa. Sfârșitul lunii octombrie mi l-a adus acasă pe Țuți și sunt foarte fericită din acest motiv. Asta e și principala cauza a faptului că n-am prea scris în ultimul timp. Am umblat toata ziua, am fost offline. A trecut și Halloween-ul vieții. În sfârșit o să dispară de prin supermarket-uri toate decorațiunile cu bostani și vrăjitoare! Nu-s deloc un fan al acestei sărbători și nu înțeleg de ce se agită lumea atâta pentru ea. În alte țări treaba asta are o semnificație nu e doar un alt prilej să bei ca porcu sau să mergi la un party înfășurat într-un sul de hârtie igienică având impresia că ești o mumie înfricoșătoare. Cu toate astea, m-am prostit un pic cu Portocala și am băut un pahar de șampanie ca să nu zicem că a trecut Halloween-ul pe lângă noi și nu l-am băgat în seamă.
Asta a fost în 31. Pe 1 noiembrie, avem și noi Halloween-ul nostru în care „sărbătorim morții”. Mi se pare un pic ciudată exprimarea asta, dar na... Toată lumea s-a agitat cumpărând flori și coroane de flori de la băbuțele din piață ca să le ducă la cimitir în amintirea celor dragi care nu mai sunt pe lumea aceasta. Gest frumos. Lumânări aprinse în memoria celor care nu mai sunt, flori, lacrimi, un pahar de vin ca să se odihnească în pace.
Și dacă tot a venit vorba de cei care nu mai sunt... țin să vă reamintesc că trăim în țara în care nu doar o dată s-a întâmplat ca și cei morți să voteze. Da! Se întâmplă! Cu toate că se zice despre cei care mor că au scăpat de griji, se pare că nu e chiar așa. E trist, dar adevărat! Se aranjează unele treburi la noi în așa fel încât chiar dacă nu curge, măcar să picure ceva. 
Și uite așa ajungem la ziua de azi, 2 noiembrie 2014, zi de mare importanță națională! Alegerile prezidențiale! Tot românul e invitat din toate părțile, pe toate sursele posibile să meargă ma vot! Să votăm pentru un viitor mai bun, pentru schimbare, pentru, pentru și pentru!
Eu am fost la vot și am votat pentru mine. Nu știu cât de bine sau cât de rău va fi, dar cel puțin am o speranță ca poate-poate va fi altceva. Sunt conștientă că oricare dintre ce 14 candidați va fi ales președintele țării va trage cu toată forța ca prima dată să-i fie lui bine și apoi vede el ce face si cu restul. Studiez comunicare și PR și știu ce-nseamnă aia o campanie și care e scopul ei primar și tocmai de aia nu mă agit să-mi fac speranțe aiurea. Sunt realistă și optimistă în același timp și sper că dintre mai multe lucruri rele l-am ales pe cel mai puțin rău.
Sper ca tu, viitorule domn/doamnă președinte veți fi capabil să ne puneți cât de cât țărișoara asta pe picioare. Desigur, după ce vă veți umple cămara cu bucate și seiful cu bani. Nu mă supăr, dar sper că vă veți gândi și la noi, ăștia care ne chinuim să ne menținem la suprafață în timp ce plutim în... mă scuzați.
Acestea fiind spuse, aștept să văd ce va aduce în continuare luna asta, că până acuma a fost numa bine. Să nu mai zic că vin zilele mele! Zilele! Ziua mea. Ziua mea de Mihaela. Ziua mea de Andreea. Aștept cadouri, dar vă zic de pe acum că nu dau de băut! :)



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”

Cam așa a fost la November Notes in Social Media