Al treilea an cu beculețe (sau cum îmi aduc eu Crăciunul mai repede la cămin)

Luna noiembrie e luna mea. De la cap la coadă.  Începe cu ziua mea și se termină cu onomastica mea.  Dacă m-aș lua după unii ar însemna că ar trebui să o țin într-o beție și-ntr-un bairam toată luna. Ah, și ce m-aș lua după ei dacă aș dispune de fondurile necesare. Dar cum sunt studentă săracă, mă mulțumesc cu vinul trimis de tataia și cu sarmalele de la mama și mai beau o cană de ceai în timp ce-mi arunc ochii pe fereastră și uite ce paranghelie fac! Niciodată nu mi-au plăcut anotimpurile reci. Nici toamna nici iarna, cu toate că-s născută toamna și cică ar trebui să-mi placă și să iubesc anotimpul ăsta... dar iată că nu-i așa. În ultimii ani, totuși, lucrurile au început să se schimbe.

Luna noiembrie nu a mai însemnat doar „ziua mea”. Am început să văd dincolo de asta și să privesc lumea din jurul meu cu alți ochi. Am început să văd frumusețea poetică din jurul meu... ah, și ce clișeic sună, dar chiar așa e! Îmi plac frunzele galbene de pe jos, îmi plac formele copacilor dezgoliți și reci. Îmi place felul în care natura își ia rămas-bun de la anul care e pe ducă.
Țin minte că în anul I de facultate, când aterizasem în Timișoara cu lacrimi în ochi și inima cât un purice am început să deschid ochii. Am început să privesc lumea din jurul meu cu alți ochi. Am început să văd frumusețea orașului. Au început să mi se pară frumoase clădirile vechi din centru, malul (pe atunci murdar) al Begăi, băncile pline de găinaț de la Catedrală. Toate aveau o frumusețe aparte pentru mine. Aveau miros de nou. Chiar și găinațul. Acum îmi dau seama că de fapt toată frumusețea aia o găsisem pentru că încercam cu disperare să mă agăț de lucruri care să mă convingă să rămân aici. Încercam să-mi croiesc un drum pe care aveam să-l parcurg singură. Încercam să găsesc frumosul exact acolo unde nu era. Niciodată n-am fost genul de persoană căreia să-i placă ceea ce e la modă sau ceea ce place tuturor.
A trecut un pic de vreme de când mă amuza mersul cu tramvaiul și uite că e al treilea an când îmi decorez camera de cămin. În fiecare an am făcut asta și abia anul ăsta am realizat că nu o mai fac cu aceeași tristețe. În anul I când am atârnat globurile de marginea patului îmi venea să fug spre casă. Nu mă simțeam la locul meu.  Luna noiembrie m-a învățat lecția vieții mele: că lucrurile se schimbă și că trebuie să învăț să mă bucur de ceea ce am și să caut părțile bune în orice. Și așa am făcut.
În anul II după ce mi-am decorat frumos pătuțul îmi era ciudă că cei din jur nu înțelegeau de ce fac asta. Colegele mele de cameră nu și-au atârnat nici măcar un fir de beteală, nici un glob și patul meu arăta ca un pom de Crăciun. Apoi le-am explicat că îmi place să mă simt ca acasă chiar dacă stau la cămin. Îmi place să personalizez spațiul în care trăiesc și să mă simt bine stând acolo. De aia mereu am la cămin jucării, poze, diferite suveniruri sau amintiri. Pentru că mă definesc și mă reprezintă. Azi mi-am decorat pentru a treia oară patul și sunt așa de încântată de cum arată! Anul ăsta nu mai simt nici un fel de tristețe, de reținere, de nevoie de a fugi spre casă. Mă simt așa bine cu beculețele astea clipocind în spatele meu... Am ascultat colinde, am atârnat globuri și am lipit reni și am mâncat mandarine și în cameră miroase a Crăciun. Poate anul ăsta a fost mai bine și pentru că am făcut toate astea cu Portocala și suntem amandouă pe aceeași lungime de undă. Niciuna dintre noi nu știe dacă va putea merge acasă de sărbători, dar nu ne agităm ci lăsăm lucrurile să se întâmple. Până atunci râdem, mâncăm portocale, îl ascultăm pe Michael Buble și plângem la filme siropoase ca două lady adevărate și povestim amintiri din copilărie și ne dăm seama cât de mult ne-am schimbat, uite-așa de la un an la altul.
Andreea care s-a cazat la cămin în 2012 nu e aceeași cu Andreea care scrie azi rândurile astea. Ele se cunosc, știu una despre cealaltă și țin legătura... dar totul e diferit. 




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”

Cam așa a fost la November Notes in Social Media