E frumos la Zoo, dar nu prea...

Stau în Timișoara de aproape 4 ani și abia azi am reușit să ajung la Zoo. Fiind duminică am zis că facem și noi ceva frumos, ieșim un pic la aer curat. Și așa ne-am dus în gașcă la Pădurea Verde să vedem Grădina Zoologică.
Sunt născută și crescută la oraș. Toate vacanțele de vară din copilărie mi le-am petrecut la mamaia la țară, la Moldova. În rest, mi-am plimbat ochișorii printre blocuri comuniste de beton, pe trotuarele Petroșaniului.

La Zoo n-am mai fost din școala generală. Nici nu-mi amintesc când am fost ultima dată, așa că mi-a surâs ideea de a merge azi să vedem grădina zoologică de la Pădurea Verde. Proastă idee!
Plătind 3 lei biletul de intrare, nu mă așteptam să văd acolo pinguini sau mamuți, desigur. Dar nici nu mă gândeam că o să văd rațe și găini. De-alea de curte de care avea și mamaia la țară.
Locația e frumoasă. Ar fi fost mult mai frumos dacă locul respectiv ar fi fost amenajat ca parc, sau ceva de genul ăsta. Unde să poți merge, să te plimbi, să citești o carte, să te întinzi pe-o pătură și să te uiți la cer... Dar ideea asta de grădină zoologică nu mi-a plăcut niciodată. Animalele alea mi se par triste și chinuite. Stau și se uită cu ochi triști la oamenii care le aruncă pufuleți și sticsuri. Dau târcoale gardului electric de care sunt înconjurate. Poate-s eu mai sensibilă dar chiar mi-a fost milă de ele.
Am văzut acolo ponei, maimuțe, cerbi, ceva porcușori, niște struți, rațe, găini, broaște țestoase, iepuri, un păun, niște canguri și încă niște păsări dubioase ale căror nume nu le-am reținut. Toate erau la fel de triste, în viziunea mea.
Erau multe familii cu copii. Uite, tati, asta e o căprioară, ăsta e un urs... și asta e o găină. Serios? Trebuie să-ți aduci copilul la Zoo ca să vadă o găină??? Găini vezi și pe marginea drumului...
Cea mai tare fază a fost următoarea: în țarcul unde era un struț era și un curcan și câteva găini. Trece o fetiță de vreo 7 ani pe acolo și o aud:
- Uite, mami, un struț!
- Aia e curcă. Nu-i struț!
- Ba e struț, că așa scrie aici.
În primul rând, aia nu era curcă, ci era un ditamai curcanul, În al doilea rând, micuța avea dreptate. Pe plăcuța aia scria mare: STRUȚ. Atenția la detalii a celor care se ocupă de grădina zoologică gravitează undeva în jurul lui zero. Da, era și un struț acolo, undeva, rătăcit în ditamai țarcul ăla... dar...
O altă duduie era foarte ofensată de faptul că: animalele astea zici că-s speriate de bombe... Nu știu care era de fapt problema ei și de ce considera ea acest lucru. Animalele alea chiar păreau prietenoase. Adică nu se speriau de oameni, nu fugeau... ba chiar mâncau pufuleți din mâna vizitatorilor. Triste erau. Speriate în nici un caz.
Am dat o tură rapid și am ieșit. Am văzut ce era de văzut, m-am întristat și am plecat. Nu mi se pare ok ideea asta de a ține animalele închise pentru plăcerea altora. Și nici nu știu ce plăcere îți poate provoca vederea unui animal închis. Pe acceași idee am putea vizita și închisori. De fapt, nu, că acolo oamenii ăia sunt închiși dintr-un motiv. La zoo nu...
Mi s-a rupt sufletul când am văzut un pui mic de urs. Un Tedy drăguț care ar fi putut zburda liber prin pădure să mănânce fragi și ghinde (sau ce mănâncă ei) și să alerge și să se joace cu alți puiuți de urs. Și să îl învețe mama lui să vâneze și să prindă pește din ape repezi... Dar nu. Puiul ăla se ținea scai de mama lui care dădea ture de cușcă în timp ce oamenii se uitau la ei. Mda. Fascinant.
Tot ce-am simțit cât am stat acolo, a fost milă. Și pentru canguri, și pentru urși și pentru rațele alea. Pentru toate. Exact aceeași părere o am și despre animalele de la circ. Nu mi se pare ok să chinui niște suflete ca să distrezi altele, Pur și simplu.
Ăsta era struțul adevărat.

Ursoaica


  
...frumusețe tristă

Până la urmă am învățat ceva din vizita asta la Zoo: că trăim într-o lume în care copiii nu mai au șansa să crească cu animalele. Trăim într-o eră a vitezei în care nimeni nu mai are timp de nimic. Copiii nu mai au voie să se joace cu câinii și pisicile din fața blocului pentru că „au microbi”, nu mai merg la țară să fugărească puii de găină pentru că părinții preferă să-i ducă în vacanțe în Grecia sau cine știe unde. Mă bucur că am crescut într-o altă perioadă. Mă bucur că am putut strânge ouăle din cuibar, că am plâns când l-am văzut pe tataia tăind o găină, că m-am jucat cu cățelușii murdari care-au fost fătați sub garajul de lângă bloc. Nu m-am îmbolnăvit, n-am murit. Mă bucur că ai mei nu au fost nevoiți să mă ducă la Zoo ca să văd o amărâtă de rață. Zâmbesc acum că îmi aduc aminte cum îmi era frică de gânsacul ăla mare pe care l-a făcut mamaia friptură până la urmă. 
Dacă în 2016 unii copii văd doar la Zoo găini... oare ce se va întâmpla până voi avea eu copii? O să mă duc cu el la Zoo să-i arăt porumbei și pisici negre? Uite mami, păsărelele astea obișnuiau să facă caca pe oamenii care treceau prin centru... azi le mai găsim doar aici. Sunt închise și triste, vezi?
Nu o să-mi duc copilul la Zoo. O să-l las să pupe-n bot pisica și o să-l las să alerge după fluturi prin parc. Pe fețele celor mici care erau la Zoo se citea așa o fericire, și poate și pe mutra mea de când aveam 7-8 ani se citea același entuziasm când mergeam la Zoo... dar azi am văzut lumea aia cu alți ochi.
Ochi de om matur. Poate-s eu stricată și nu înțeleg exact ideea asta. Poate-s prea sensibilă, Poate nu știu să mă bucur și să iau partea pozitivă din toată treaba asta. Dar n-o găsesc, sincer! 
Nu vreau să judec pe nimeni. Fiecare face ce vrea. Mamă dragă, dacă vrei să-ți duci copilul la Zoo, du-l. Dar eu nu știu ce răspuns aș putea da, de exemplu la întrebarea: „De ce sunt închise aici?”. Aș putea spune doar ceva de genul, poate: „...ca să le vedem noi.” Dar vi se pare corect? Mie nu!
Spuneți-mi și voi ce credeți despre grădinile zoologice în general. Sunt eu nebună, sau chiar există ceva pozitiv în toată treaba asta în afară de peisaj per ansamblu... Păduricea aia chiar era frumoasă... dar era mai frumoasă dacă era populată de păsărele și veverițe libere... zic eu.

*Pozele le-am pus și pe contul meu de SnapChat, de aia au descrierile respective.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”

Cam așa a fost la November Notes in Social Media