De dragul copilului care am fost.

Hai să creștem mari! Hai să ne luăm zborul... Vrem asta? Nu. Nu vrem asta. Eu nu vreau. Simt cum cresc, cum mă schimb. Mă uit în oglindă și nu mă recunosc. Nu mai sunt „eul” care îl cunoșteam atât de bine. Nu mai sunt eul care striga la geam „mama, aruncă-mi 5 mii să-mi iau pufuleți”. Acum sunt eul care se întâlnește la o cafea cu foste colege și discută despre logodne, nunți și alte planuri mărețe de viitor.
Când au trecut anii? Cum au trecut? Unde se duc? Unde s-a dus copilăria mea?

Stau și mă întreb dacă mă bucur sau nu că a trecut. Într-un fel încă sunt melancolică în ceea ce privește viața mea de copil. Sincer, mă bucur că am fost copilul anilor '90. Mă bucur enorm că am avut ocazia să-mi petrec copilăria în fața blocului jucându-mă „Ochi albaștri” și sărind elasticul. Îmi pare așa de rău de generațiile astea noi care nu vor afla niciodată cum e să îți care tatăl tău nisip cu găleata în fața blocului, pentru a putea să „coci chiftele” de noroi. Nu am avut telefon, dar mama mă găsea mereu. Nu am avut Facebook și totuși puteam să le spun prietenilor ce-mi place și ce nu. Nu am avut Skype dar tot reușeam să vorbesc cu persoanele dragi care erau la distanță, trimițându-le scrisori.
Dar în alt fel mă bucur că mă maturizez. Îmi iau viața în propriile mâini și o modelez așa cum îmi doresc eu, după posibilitățile pe care le am. Sunt bucuroasă că peste câțiva ani voi avea eu un copilaș al meu căruia să-i povestesc ce făceam eu când eram mică și care să mă asculte cu aceeași curiozitate cu care o ascultam și eu pe mama.
Copilul din mine își amintește cu drag de toate momentele trecute. Își amintește toate surâsurile, toate certurile, toate hohotele de râs, toate căzăturile, toate, toate și le amintește.
Cineva mi-a spus că „liceul este perioada în care se leagă prieteniile pe viață”, dar eu nu cred. Copilăria este acea perioadă. Prietenii pe care i-am cunoscut în copilărie, oricât ne-am certat, oricât ne-am bătut, chiar și acum după mai bine de 15 ani îmi sunt prieteni. Dar în ceea ce privește unele „prietenii” legate în timpul liceului, pot spune că au fost dezamăgitoare: legătura creeată n-a avut aceeași rezistență ca și cea din copilărie. S-a rupt și s-a pierdut undeva în lumea asta mare...