Un bărbat care plânge

Am nevoie să fiu ținută în brațe. Nu în puf! În brațe. Niciodată nu mi-a plăcut să primesc lucruri pentru care știu că n-am depus niciun pic de efort (se exclud cadourile! hihi). Mereu mi-a plăcut să merit. Îmi place să fiu răsplătită pentru munca mea. Îmi place să fiu ținută în brațe. Îmi place să merit asta! Îmi place să fiu pupată pe frunte și să mi se zică: „Te iubesc, iubito!”. Îmi place să fiu înconjurată de dragoste și afecțiune. Dar uneori îmi doresc să fiu bărbat!




Da, bărbat! Un bărbat puternic care nu e nevoit să-și arate emoțiile și sentimentele în public. Un bărbat care poate fi dur la exterior și moale și fraged în interior. De ce?! Pentru că așa nu ar mai trebui să fiu cum sunt eu acum. Aș fi diferită. Aș fi o persoană puternică. O persoană care nu plânge niciodată și care poate sta cu fruntea sus indiferent de situație.
De ce noi, femeile, suntem așa pisicoase și plângem și ne plângem mereu? Poate generalizez. Bine. De ce sunt eu așa pisicoasă și mă plâng mereu? Îmi place să fiu ținută în brațe, repet. Dar atunci când nu se întâmplă asta... plâng. Îmi place ca iubitul meu să-mi spună: „Ești superbă, iubito!”. Dar atunci când nu se întâmplă asta... plâng. Îmi place să rânjesc ca o toantă și să mă strâmb în fața iubitului meu doar ca să-l amuz când e supărat... dar atunci când nu poate vedea asta, ce se întâmplă? Ce se întâmplă când e departe și nu pot face asta? Atunci... plâng.
Și plâng și mă plâng... și nu e bine deloc. Vreau să fiu bărbat, uneori. Să-mi sărut iubita cu foc și să-mi bag mâna în părul ei și să-i spun că e cea mai superbă femeie din lume. Dar dacă bărbatul-eu n-ar putea face toate astea...Oare ar plânge? Oare aș fi un bărbat care plânge? Da! Asta aș fi.
Aș fi exact genul de bărbat care știe să meargă la bere cu băieții dar care când se întoarce acasă îi aduce o ciocolată iubitei și-i spune că o iubește. Aș fi așa... omul extremelor. Dur, dar tandru. Puternic, dar firav. Matur, dar copilăros.
Aș fi un bărbat care după ce merge la cinema cu iubita să vadă Iron Man 3, merge acasă, se trântește cu ea în pat și se uită amandoi la A walk to remember...ca să poată plânge ea în voie în timp ce el îi șterge lacrimile. Și după ce aș fi sigur(ă) că a plâns destul și a adormit cu capul pe pieptul meu, închid televizorul, o acopăr bine să nu răcească și continui să mă uit la ea cum doarme până într-un final... adorm și eu. Zâmbind.
Aș fi fericit pentru că e a mea și pentru că e lângă mine.
Aș fi fericit pentru că nu mi-e dor de ea...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”

Cam așa a fost la November Notes in Social Media