Panza de paianjen

Panza asta de paianjen m-a prins... nu am putut scapa pentru ca nici macar nu am incercat. M-am lasat asa in voia sortii... Paianjenul nu iarta, musca din mine. Ma devoreaza incet... M-a prins in panza lui si nu vrea sa-mi dea drumul. Ma sfasie. Smulge bucata cu bucata viata din mine. Ma otraveste incet, ma ameteste, ma rupe in bucati. Apoi, bucata cu bucata, ma aduna si formeaza din nou intregul care-am fost. De ce? Pentru a ma putea destrama din nou... Si profita asa, de fiecare data, dar nu spun nimic. Nu ma opun. Ma las in voia dorintelor sale. Nu ma opun deloc, deloc... Stiu ca nu va fi vesnic tot acest chin, toata aceasta lupta cu el. Stiu ca se va termina, dar nu sunt sigura ca vreau asta. Nu vreau sa se termine! Cred ca pe de-o parte, nebunia asta imi place si intr-un fel sau altul captivitatea asta in panza paianjenului nu este decat o alta piesa care poate completa puzzle-ul fericirii mele.