Anul în care m-a pleznit realitatea

Unde s-a dus 2015? Când a venit și când a trecut? Am clipit o singură data și gata a fost. Un an atât de plin încât mi-a luat o lună să îmi organizez gândurile și să le trec frumos pe foaie. Oricum nu sunt sigură că pot cuprinde tot în niște pagini amărâte. De fapt sunt sigură că nu pot, dar încerc să fac un rezumat al rezumatului. Un an frumos, plin. Plin de zâmbete, lacrimi, prostii și oameni noi. Un an în care am învățat mai multe lecții decât în toți ceilalți adunați la un loc.
2015 m-a ajutat să cresc. Să devin om. Să văd că viața nu-i chiar roz și să-mi demonstreze că nici n-aș vrea să fie, pentru că e frumoasă așa cum e. Colorată în 100 de culori...
Prima jumătate a lui douămiicinșpe a fost lină și a curs de la sine. Nu s-au întâmplat evenimente majore. Singurul pe care mi-l amintesc este că am lucrat două luni într-un anticariat și am citit mult. Atât.
Apoi a venit vara și licența și nebunia. Și-am trecut și de asta și mă mândresc că-s PR cu acte în regulă dar nu-mi găsesc un loc de muncă în domeniu. Eh, aparent n-am mâncat destul rahat când am fost mică... și nu mă refer la ăla turcesc care se pune în cozonac.
După licență viața mea a luat-o razna. Nu de parcă n-aș fi eu destul de aeriană de obicei. Sfârșit de relație pe care eu visam s-o termin cu o verighetă, but... shit happens. Job nou. Viață de om mare și singur.
În vară m-a lovit realitatea peste ochi. Grav. Cu pumnul.
În septembrie au început grijile și stresul de om mare. Gata cu studenția și banii primiți de-acasă. Caută chirie, mută-te, plătește gaz, curent și întreținere. Plătește-ți abonamentul de telefonie, fă-ți abonament la RATT pentru că acum stai în capătul lumii și nu-ți mai permiți să mergi pe jos până la lucru.
Apoi am devenit sociabilă. Am cunoscut oameni noi și frumoși. Vreo 2-3 mi-au intrat direct în suflet și nici unu nu pare că vrea să mai iasă de acolo. M-am simțit mică în brațele unui om drag, am dormit într-un pat cald și am pregătit pachețele cu mâncare pentru lucru. Și-am zâmbit mult.
Apoi am suferit mult... din diferite motive. Și-am plâns și-am băut mult alcool. Și-apoi am făcut haz de necaz și-am râs iar. Apoi am plâns iar.
Apoi l-am primit pe Petrică în casă și-n suflet. Și mi-a încălzit inima și încă o face în fiecare zi. El își linge blana neagră eu îmi ling rănile. Facem și noi ce putem. Ne cuibărim amândoi în pat seara și dimineața mă trezesc cu un năsuc umed pe obraz. Și-s fericită cu toate că am toate lenjeriile de pat făcute franjuri.
În 2015 am făcut lucruri bune pentru alții și rele pentru mine. Am făcut și câțiva oameni să sufere și-mi pare rău pentru asta. Mi s-a zis că-s rea și că n-am suflet și că nu știu să iubesc... Eh, de-ați știi voi...
Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o anul ăsta?
Să nu ai niciodată așteptări și să nu-ți faci scenarii. Nici cu mintea nici cu sufletul. Lucrurile care se întâmplă așa, pur și simplu, sunt cele mai frumoase și rămân cel mai adânc îngropate în suflet. Și ar mai fi faptul că nimeni nu rămâne pe veci în viața ta. Oamenii vin și pleacă. Oamenii se schimbă, dar amintirile rămân. De aia am păstrat doar ce-i frumos din fiecare lucru pe care mi l-a oferit anul ăsta nebun.

Douămiișaișpele l-am început haotic și văd că deja a trecut o lună... și-au mai rămas încă 11. Anul ăsta vreau să fie despre mine. Vreau să îmi demonstrez mie că pot și vreau să-mi pun ordine în gânduri și în viață. Haosul e frumos dar până într-un punct când te dai cu capul de-un toc de ușă și-ți dai seama că doare. Te doare și pe tine și pe cei de lângă tine.
Pentru 2016 n-am decât în un plan: să zâmbesc mult. să mă fac fericită (da! eu o să mă fac fericită, pe mine!) și să-i fac pe oamenii dragi din jurul meu să se simtă speciali. Atât. Restul va veni de la sine.