Suflet de clișeu

„Ochii sunt oglinda sufletului.”
Și ce suflet mare are… Privirea senină și verde îi pătrunde până în adâncul sufletulului. Din prima clipă când a cunoscut-o a simțit că ochii aceia nu-i va putea uita. Ea clipește repede și zâmbește. În obraji îi apre o nunanță de roz pal. Petale de trandafiri…
clișeu.
Și ce suflet mare are… Ochii ei parcă deschid două porți spre un infinit adânc. Dar oare cât de adânc? Mai adânc decât orice ocean… clișeu.
Și ce suflet mare are… atât de mare încât parcă nu mai încape în trupul ei gingaș. Ghiocel plăpând, petală de mac, mireasmă. Tot ce e gingaș și frumos în lumea asta pare să o definească pe ea. Sau poate că ea este definiția lucrurilor pure și gingașe. Poate ea este gingășia… clișeu?
Și ce suflet mare are… De când a cunoscut-o a încercat să pătrundă din ce în ce mai mult în lumea ei. Să o exploreze, să o învețe, să o adulmece, să o guste. Și a făcut-o în fiecare clipă. Acum parcă îi cunoaște fiecare gând, fiecare gest, fiecare suspin, fiecare centimetru pătrat de piele. Ah, și ce piele… cafea cu lapte… ciocolată. În fiecare noapte stă și o privește minute în șir după ce ea adoarme. E așa frumoasă și calmă… atâta calm. Oare unde se ascunde furtuna?
Și ce suflet mare are… atât de mare încât fiecare dimineață parcă izvorăște de acolo. Nu începe nicio zi fără ea. Deschide ochii încă grei de somn și-l privește. Se strâmbă și se întoarce cu spatele la el.  El zâmbește și o strânge în brațe. O sărută pe umăr și închide ochii. Părul ei miroase a cocos și un fir de păr îi intră în gură. Păr bălăior, cosițe aurii… clișeu.
Și ce suflet mare are… atât de mare încât în el încape toată fericirea din lume, toată tinerețea, toată iubirea… Toată iubirea lui e acolo. Toată fericirea lui. Toată viața lui. Tot.





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sunt fată de miner și-s a naibii de mândră de asta!

Un fir de pătrunjel și-o amintire.

Aparențele înșală. Lecții de viață de la un „repăraș de cartier”