Postări

Bullet Journal-ul meu | #bujo_1

Imagine
Astăzi vă povestesc un pic despre noua mea obsesie, și anume Bullet Journaling . Dacă vă interesează sau vă pasionează lucrurile legate de planning, organizare, agende șamd, citiți în continuare că sigur o să vă placă. Bullet Journal este un concept creat de  Ryder Carroll . Din câte am înțeles eu, omul se săturase să aibă înșirate pe birou tot felul de liste, listuțe, foi și sticky-notes așa că a găsit o modalitate de a le integra pe toate într-un sistem foarte practic. Bullet journalingul este, de fapt, o combinație între un jurnal, o agendă și un „caiet cu mâzgâleli”. Pentru a începe un bullet journal ai nevoie doar de un caiet și un pix. Nici mai mult nici mai puțin. Dar, dacă și voi stați ore în șir pe Youtube sau pe Pinterest, veți vedea acolo adevărate opere de artă în ceea ce privește bullet journalingul. Oamenii creativi au dus conceptul ăsta la rang de artă, din punctul meu de vedere, dar la origine un bullet journal a fost gândit foarte simplu și practic. Aici vă las...

Blogul ăsta avea nevoie de un update, așa că...

Imagine
După cum ați observat deja, am modificat un pic imaginea de ansamblu. Are alt aspect, e simplu și aerisit așa cum mi-l doream de multă vreme. Singurică m-am chinuit și l-am pus cap la cap azi dimineață. Plănuiesc de ceva timp modificările astea și iată că am reușit! Mai am câteva planuri în minte. Vreau să mai schimb (în bine, zic eu) câte ceva pe aici. De fapt, nu vreau să schimb, ci să adaug. Vreau să abordez subiecte mai diverse, vreau să mă extind un pic. Ce înseamnă asta? Păi în primul rând vreau să încep să scriu despre o pasiune de-a mea, descoperită recent, și anume bullet journaling. Nu vă dau acum detalii pentru că o să revin cu o postare separată pe tema asta. Așa că aici pe blog va exista o categorie separată numită BulletJournal , sau pe scurt #BuJo . În al doilea rând aș vrea sa scriu și despre subiecte legate de îngrijire, frumusețe, make-up. Începe să mă intereseze tot mai mult subiectul ăsta, încep să știu și eu ce e ăla un iluminator sau cum arată o pensulă ...

Ce cărți, filme și seriale mi-au plăcut în ultima perioadă

Imagine
Ținând cont de faptul că spătămâna asta am fost în concediu, am avut timp mai mult pentru mine. Nu am plecat nicăieri, n-am vizitat destinații exotice, nu m-am bronzat pe nici o plajă de fițe, dar am avut timp să fac lucrurile care îmi plac cel mai mul, și în mod obișnuit nu prea am timp să le fac. Astfel că am citit, am văzut câteva filme foarte faine și, desigur, nu puteau lipsi serialele din lista asta cu lucruri preferate. Așadar, în continuare, am câteva recomandări pentru voi în sensul ăsta...

8 iulie pare a fi data mea norocoasă

Imagine
Simt nevoia sa încep cu versurile astea: Timp... încotro mergi? Spre ce meleaguri noi grăbit alergi? Cum... poți într-o zi... Să schimbi în oameni mari... Niște copii? Sunt convinsă că știți versurile și ați plâns și voi la banchetul de terminare a școlii în timp ce auzeați melodia asta. Mie și acum îmi dă fiori și mă lasă cu o oarecare emoție de fiecare dată când o ascult. Clar, versurile astea îmi aduc aminte de perioada liceului, dar mai ales de banchetul unde plângeam toți cu muci și sughițuri când am auzit piesa asta. Un alt lucru care mi-a adus aminte de perioada liceului a fost Facebook-ul. E aplicația aia (sau ce-o fi ea) care îți arată ce făceai exact în ziua respectivă în anii trecuți. Mie îmi place la nebunie chestia asta și în fiecare zi sunt cu ochii pe ea să văd pe unde-mi umblau felinarele acum câțiva ani. Așa se face că pe data de 8 iule am intrat să văd ce prostii postam anul trecut pe vremea asta. Dar tare drag mi-a fost să scrolluiesc un pic pe acolo și să văd...

Preotul și armata de pupători de moaște

Bună! Eu sunt Andreea. Mă mai știți? Scriam pe aici acum aproape un secol. Mi-am dat seama că mi-am făcut un obicei (prost, ce-i drept) să scriu pe blog doar în caz de dezastre naturale, evenimente naționale/internaționale mai mult sau mai puțin plăcute, și, desigur, în caz că mă lovesc de prostia omenească într-un mod agresiv și repetitiv. Așa se face că azi scriu inspirată de partea cu prostia omenească. Dragi cititori, nu am cu ce scuză să vin în fața voastră. Știu că nu am mai scris de o groază de timp, dar pur și simplu nu am simțit nevoia să-mi arunc părerile pe blog. Nu aruncați cu pietre, rogu-vă, nu mă ardeți pe rug, nu mă judecați.  Vi se pare că abuzez de termenii ăștia biblici? Stați să vedeți ce urmează.

Despre relația mea cu Oreo (sau cât de importantă e comunicarea dintre mieunător și stăpân)

Imagine
De când mă știu mi-am dorit un animal de companie. Când eram micuță îmi doream un câine, dar tata niciodată nu a fost de acord cu animalele în casă. Le iubește de nu mai poate și ar fi un fel de Noe mai mic dacă ar sta la casă. Ar avea câte un specimen din fiecare, dar pensionar fericit într-un bloc de pensionari nefericiți, nu își poate îndeplini visul ăsta. Ținând cont că ai mei au adus argumente care mai de care mai logice sau mai puțin logice astfel încât să mă convingă că nu putem să creștem un câine în casă, au început să mă ducă cu zăhărelul. Prima dată mi-au luat o pereche de peruși, de care avea grijă doar mama, desigur, apoi mi-au luat un iepuraș, pe care până la urmă l-am dus la coteț pentru că era prea mare ca să-l mai ținem în cutie și să-l scot de acolo doar când aveam eu chef să mă joc cu el. Oricât de simpatice și iubibile erau animăluțele astea, nu m-am atașat așa de tare de ele așa că la un moment dat am renunțat la ideea unui animal de companie. La luarea acestei de...

Cam așa a fost la November Notes in Social Media

Imagine
Vinerea care tocmai a trecut am fost la un eveniment despre social media, așa cum v-am spus în ultimul articol. Azi vreau să vă povestesc cum a fost și să dau cumva un feedback. O să fiu sinceră și deschisă, dar mă voi axa pe părțile pozitive pentru că cele negative nu cred că sunt eu în măsură să le comentez. November Notes in Social Media a fost o conferință organizată de către fetele de la BloggingTM 2.1 . M-am înscris cu entuziasm din luna octombrie (parcă), cu toate că n-am știut exact ce va fi acolo. Am zis că dacă este despre social media și despre blogging e clar că mă interesează, așa că vineri m-am prezentat acolo rânjind. 

November Notes in Social Media

Imagine
M-am tot gândit cum aș putea traduce titlul ăsta în română, astfel încât să sune cât mai pompos, dar am ajuns repede la concluzia că nu are rost pentru că e destul de fancy și așa. Merg la November Notes in Social Media și vă invit și pe voi. Sunt entuziasmată și abia aștept evenimentul ăsta. Cred că îl aștept mai tare decât aștept Crăciunul anul ăsta. Dar hai să vă explic exact care-i treaba.

Un fir de pătrunjel și-o amintire.

Imagine
Încep să îmi intru în rolul de gospodină. Am terminat cu mutatul, curățenia și toată nebunia din ultima vreme. Am timp pentru mine. Am timp pentru noi . Și ce aș putea face cu atâta timp liber? Mai citesc o carte, mai arunc un ochi pe interneți ... Zilele astea am avut timp să gătesc ceva și, mai ales, am avut chef să fac asta, așa că am făcut o tocăniță de cartofi că doar nu-l puteam lăsa pe Iubi cu burta goală. Am tăiat, am călit, am condimentat ca la carte. Ca la cartea din capul meu, pentru că multe din mâncărurile pe care le gătesc sunt întruchipări ale ideilor dubioase din capul meu. Și cum tăiam eu mărunt niște pătrunjel proaspăt mi-au venit în minte niște amintiri din copilărie.

În ce lume trăim?

Imagine
În ce lume trăim? Cine suntem? Încotro mergem? În ce lume trăiiiiim, băăă? Încerc să mă adun și să leg două cuvinte să formulez o propoziție. Încerc să dau un răspuns. Caut un răspuns dar îmi e frică să-l caut prea atentă că s-ar putea să îl găsesc și să nu-mi placă deloc și o să vreau să îl schimb. Voi încerca apoi să mă mint că nu e așa, când de fapt poate e mult mai rău de atât.

S-a cam așternut praful pe aici...

Imagine
Acuș se fac două luni de când n-am mai scris nimic. S-a așezat praful pe blogul ăsta de mi-e groază să mă apuc să-l șterg. În tot acest timp s-au întâmplat o grămadă de chestii care mi-au stat pe tastatură, ca să zic așa, și m-au împiedicat să scriu. Idei am avut. Zilnic. Mânuța din capul meu a scris în continuu dar n-a avut cine să le transcrie. Nu încerc să mă scuz pentru că n-am mai scris. Încerc doar să justific cumva lipsa articolelor, să înțeleagă lumea de ce e liniște pe aici.

M-am hotărât: vara asta stau în casă și beau ceai

Imagine
Căldură mare, mon cher! Mare e puțin spus. E cald de se scurge vlaga din tine. Cade celulita de pe fund stând în stație și așteptând troleul. Așa de cald e. E cald de nu e aer. N-am ce respira. Ziua e cald, noaptea e cald. E cald și pace. Medicii cică recomandă să bei băuturi calde și să faci dușuri fierbinți că cică asta ajută la circulația sângelui și la menținerea temperaturii corpului. Îi cred pe cuvânt, dar să bea ei ciocolată caldă pe 40 de grade. Serios acuma. O bere rece... mmm... direct pe suflet te unge. Dar cică nu e bun alcoolul pe căldura asta că ți se urcă la mansardă și nu prea-i bine. Și atunci ce facem? Ne topim și gata?

Gânduri de la un „fost” către un „viitor student”

Imagine
În ultimul timp mi-e plin Facebook-ul de poze de la cursuri festive. Văd studenți pășind pragul spre a fi „foști studenți”, pragul spre viață. Văd zâmbete. Văd lacrimi de fericire. Văd cuvinte pline de mândire de la părinți care nu au avut ocazia să trăiască aceleași emoții dar le trăiesc prin prisma copiilor lor. Mi-e drag să le văd pe toate și toată treaba asta mă face să mă gândesc la mine, la faptul că a trecut un an de când eram și eu așa. Pe data de 3 iunie s-a împlinit un an de la cursul meu festiv. Un an de când am terminat facultatea. Un an de când sunt om mare cu acte-n regulă. Un an de când am devenit „fostă studentă” a Universității de Vest.

Despre copilul care-am fost

Imagine
Azi e despre copii. Ce înseamnă a fi copil? Cine stabilește granițele copilăriei? Când începe și când se termină copilăria? Eu cred că e infinită. Nu are început și nici sfârșit. Depinde doar de noi. Din punctul meu de vedere copilăria începe o dată cu primele amintiri care ne rămân în minte. Nu am amintiri de când eram bebeluș deci nici măcar nu știu dacă am existat. Mama așa zice, c-aș fi început să exist prin '92. Mi-a arătat și poze c-un copil care cică aș fi eu. Eu nu țin minte dar o cred pe cuvânt pentru că-i mama, de-aia.

Campionii tot campioni rămân...

Imagine
Weekend-ul ăsta a fost despre rugby și atat. Weekend-ul ăsta s-a scris istorie și eu am fost acolo și-am văzut cu ochii mei. Pentru cei care nu știu, ieri pe Stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara a avut loc Finala Cupei României la Rugby. Timișoara Saracens a luptat cu CSM Știința Baia Mare. A fost unul dintre cele mai frumoase meciuri la care am fost până acum. A fost primul meci la care am avut emoții. Știam că va fi un meci greu, dar știam și că băieții vor da tot ce-au mai bun din ei pentru victorie.

Chestionarul lui Proust

Imagine
Printre toate chestiile dubioase pe care le urmăresc pe internet mai încerc să strecor și câte o treabă mai serioasă, să mai învăț câte ceva, să mai aud câte o păere competentă. Azi am dat din întâmplare peste o chestie despre care nu mai auzisem până acum: chestionarul lui Proust . Din câte am văzut pe Google seamănă mult cu întrebările din oracolele copilăriei, dar cică ar fi o modalitate de autocunoastere. De aproape 24 de ani încerc să mă decopăr, să mă obișnuiesc cu mine, așa că treaba asta nu poate fi decât un plus în tot procesul ăsta.

E frumos la Zoo, dar nu prea...

Imagine
Stau în Timișoara de aproape 4 ani și abia azi am reușit să ajung la Zoo. Fiind duminică am zis că facem și noi ceva frumos, ieșim un pic la aer curat. Și așa ne-am dus în gașcă la Pădurea Verde să vedem Grădina Zoologică. Sunt născută și crescută la oraș. Toate vacanțele de vară din copilărie mi le-am petrecut la mamaia la țară, la Moldova. În rest, mi-am plimbat ochișorii printre blocuri comuniste de beton, pe trotuarele Petroșaniului.

Cu oaia în lesă și cu durere-n pălărie

Imagine
Trăim într-o țară liberă, sau cel puțin așa ne place nouă să credem. E democrație, tati, deci putem face orice ne taie capul. Limita-i la cer. Ne îmbrăcăm cum vrem, spunem exact ceea ce gândim, facem ce vrem. În principiu, „libertatea noastră se termină acolo unde începe libertatea celui de lângă noi”. Așa ne spunea domnul Răduți, profesorul nostru de istorie din liceu. Eh, și treaba cu libertatea asta fiecare o înțelege după propriile sale puteri. Tipa aia excentrică și-a vopsit părul în culorile curcubeului, masculii feroce poartă codițe de samurai, eu scriu pe blog, că na! am voie să zic orice-mi trece prin cap. Fiecare are piticii lui pe creier.

Părere de femeie: rugby-ul e balet de categorie grea

Imagine
În ultimul timp mânuța din capul meu tot scrie. Și scrie, și scrie și nu pot să-i mai fac față. Nu apuc să transcriu eu pe hârtie tot ce-mi scrie ea în cap. Idei peste idei, tropăie toate. Subiectele sunt la fel de diverse și de colorate ca florile de primăvară. Una dintre idei mi-a venit acum vreo săptămână și ceva când am fost ultima data la un meci de rugby. Într-o sâmbătă, mai exact pe 9 aprilie. De atunci tot vreau să scriu despre asta și nu reușesc. Vă dați seama că nu mă apuc să scriu nici o cronică de meci nici o chestie foarte tehnică despre ceea ce înseamnă rugby-ul. Părerea proprie și personală despre sportul ăsta este tot ceea ce pot împărtăși cu voi. Azi m-am apucat să scriu pentru că a avut loc un meci de fotbal între Poli Timișoara și ceva echipă din Hunedoara (dacă nu mă înșel). Mi-a fost newsfeed-ul plin de poze de la meciul păcii: suporteri, tribune, stadion, bla bla. N-am înțeles nimic. Nici nu m-am chinuit. Dar ceea ce am observat m-a făcut să mă apuc de scris.....

Viața după furtună

Imagine
Au fost furtuni aprige cu tunete și fulgere. Au curs râuri. De lacrimi. A bătut vântul când n-a mai fost nimic acolo. În suflet. Prima dată a fost pace. Apoi a venit furtuna. Apoi a fost liniște din nou. O liniște de-nmormântare. Se auzea doar șuierul vântului și clinchet de aminitri sparte. Le spărgeam cu ciocanul să le fac cioburi. Să dispară. Dar cioburile nu dispar. N-am reușit să le fac praf și să le suflu spre orizont. Au rămas colțuri mici care taie. În carne vie. Încep să le mătur, să le fac grămezi și să le așez în cutii sus pe dulap. Să nu mai calc în ele. Să nu le mai simt tăișul. Le las să se umple de praf și la un moment dat poate o să le arunc. Poate. Dar poate le las acolo și la un moment dat o să le scot din nou la lumină să-mi dau seama ce om am fost și să-l compar cu omul care sunt azi.